Durerea care te lasă făra cuvinte te lovește crunt.
Te paralizeaza, te usuca, te domină.
Te transformă, te schimbă la 180 de grade. Durerea aia grea te lasa fără suflare, fără perspective, fără speranță.
Te lasă mic, izolat, uitat, buimac. Îți este greu să îți mai ridici privirea spre soare, îți este greu să vezi totul dintr-un alt unghi, îți este greu să vorbești, să mănânci, să trăiești.
Când vine durerea aia mare te chinui să supraviețuiești. Zi după zi te gândești, te razgândești, îți apar atât de multe întrebări la care nu îți va mai răspunde nimeni niciodata... iar în acele momente nu îți rămâne decât să privești spre tine.
Simți uscăciunea, jalea, greul fizic, dar mai ales greul sufletesc, cel mai apăsător dintre toate.
Clipele trec, momentele trec, lunile trec, anotimpurile trec...Nu mai știi cum ai trecut prin ele dar câteodată poți vedea dincolo de necunoscut.
Iar când ești acolo, în ziua aia care îți readuce speranță, dar și puțină lumină în suflet, te gandesti ca durerea vine în valuri. Și ce îți rămâne de făcut?
Te poți lupta cu valurile pentru a nu te izbi de ele, dar inevitabil asta se va întâmpla.
Sau poți observa.
Poți rămâne tăcut, tu cu tine, observând cum durerea vine și pleacă. Și poate că mai vine încă o dată. Vezi ce te învață. Accept-o și nu i te împotrivi.
Din firea omului este firesc să luptam cu nedreptatea valului care loveste fără milă și care șterge speranțe, promisiuni, planuri..Este firesc să doară...și să nu știm ce să facem cu durerea.
Apoi, după ce ne-am săturat din a ne lupta cu neacceptarea durerii, o putem privi altfel, cu comapsiune. Da, avem compasiune pentru cei din jur. Dar atunci când suferința ne invadează viața este important să fim blânzi cu noi, cu greselile noastre ți mai ales cu timpul.
Nu fugi din calea valului și nici nu te mai lupta cu el. E acolo cu un motiv. O să treacă! Pâna atunci observă-te.
Durerea vine in valuri, dar la fel vine și fericirea. Nu fugi de niciuna din ele. Fiecare val îți va compune "marea" poveste.