În general, metoda clasică de persuasiune presupune formularea unui enunț introductiv, apoi a tezei propriu-zise și a argumentației care să o susțină. Acțiunea de a convinge pe cineva să creadă un anumit lucru sau să facă o acțiune înseamnă un consum major de energie, iar rezultatul poate să nu fie întotdeauna cel așteptat.  Dar dacă există o cale mai bună și mai eficientă pentru a comunica în mod convingător astfel încât scopurile să fie atinse cu ușurință?

Trey Gowdy, fost procuror statal și federal, fost membru al Congresului american susține în Nu strică să întrebi că modul cel mai abil prin care persuasiunea este ridicată la nivel de artă este prin folosirea întrebărilor.

Bestseller New York Times publicat de Lifestyle Publishing, Nu strică să întrebi: cum să foloseşti puterea întrebărilor pentru a comunica, a te conecta şi a convinge demonstrează cititorilor că întrebările sunt „cea mai sigură cale în arta persuasiunii”. În calitate de procuror statal și federal ani la rând, Trey Gowdy a avut de convins jurații în mai mult de 100 de procese că punctul său de vedere este cel pertinent. Astfel a descoperit că nu afirmațiile, ci „arta de a pune întrebarea potrivită, în forma potrivită și la momentul potrivit este cea mai importantă săgeată din tolba ta de comunicator”.

Deși întrebările sunt considerate frecvent doar o dovadă a necunoașterii unei informații sau situații, Trey Gowdy demonstrează că pot fi folosite ca o armă imbatabilă de comunicare pentru atingerea scopurilor. Iată 3 moduri de utilizare a lor pentru a obține diferite efecte.

1. Întrebări pentru crearea unui „statut de victimă” și obținerea compasiunii

Fost procuror și congresman, Trey Gowdy „demască” o practică des întâlnită atât în sala de judecată, cât și în politică: folosirea întrebărilor de tip retoric menite să stârnească o reacție emoțională de compasiune. Acest tip de manipulare este însă parte adesea și din arsenalul feminin de comunicare. Întrebările de tipul „cum crezi că mă simt eu când ....”, „cât de corect este să...” nu urmăresc, de fapt, obținerea niciunui tip de răspuns verbal. Ceea ce se dorește este crearea unui statut de victimă, pentru a fi stopat un eventual atac. „Când ești perceput drept cineva față de care s‑a greșit, juriul este impresionat. Juriul recalibrează în sinea sa și îți minimalizează greșelile, fiindcă ai fost deja pedepsit de către altcineva”. Dar, atrage atenția fostul procuror, „nu poți fi victimă și, în același timp, agresor. Joacă întâi rolul victimei până își pierde eficacitatea”.

2. Întrebări pentru a opri un discurs deranjant

Întreruperea discursului unei persoane printr-o constatare este considerată în general o impolitețe gravă, la limita cu agresiunea. Dacă un discurs este deranjant există însă și metode mai abile de a-l întrerupe: prin întrebări repetate. Acestea reclamă necesitatea unor lămuriri suplimentare, care sunt percepute ca un drept legitim. Însă, „fiecare are ritmul lui când comunică sau relatează o poveste și, dacă‑i poți perturba ritmul, îi perturbi eficiența comunicării”. Cu alte cuvinte, vorbitorul pierde șirul ideilor și e foarte posibil să renunțe la demonstrația sa.