de Alexandra Șerban
Aș fi uitat toate câte le-ai fi făcut…
Aș fi deschis larg geamurile să intre soarele și răcoarea unei noi zile care să șteargă toate câte s-au spus, ne-am spus și au durut- lucruri pe care nu le-ai făcut... și erau un must.
Aș fi lăsat fereastra larg deschisă spre un nou început, o nouă zi și mult, mult aer proaspăt- pentru noi. Perspective. Șanse. Încrederea că se poate merge mai departe chiar și atunci când feelingul e că s-a terminat, când nici măcar nu prinsesem startul;
...Destul au văzut ochii mei și adevărul prea viu a spus mai multe decât se poate spune prin cuvinte. Mă doare că nu ai simțit la fel însă... înțeleg - înțeleg că oamenii brusc se indepartează așa cum brusc s-au plăcut, s-au vrut, s-au avut. Însă bunul-simt cere un loc de bună ziua, loc de întâmpinat cu surâsuri viitoare când întâmplător pe stradă ne vom întâlni și liniile privirilor ni se vor întâlni; tu însă nu, nu ai lăsat loc și de așa ceva.
Ale tale gesturi... Eu sunt într-un fel și tu mă vezi altfel- era ce am simtit. Nu ai întrebat ce am simțit.Ai plecat fără răspunsuri, nici măcar la ale mele întrebări: "de ce"-uri pentru tăcerea și indiferența ta.
Am schimbat drumul pentru tine, să mă ții minte bine. Am iubit nemăsurat fiindcă așa sunt eu, dau totul sau nimic, plus că îmi place să ard. Însă a fost doar o cursă pasageră ce am avut noi. Nu era trenul făcut pentru NOI. Nici corabia ta, nici a mea- deși amândoi am urcat liberi, nepăsători, calzi, încălziți de cuptorul lunii iulie și de schimbul de replici atât de pătimaș și înfocat.
Fost-a bun naufragiul nostru?! SPUNE-MI! În viață cui te-ai deconectat după mine?!
În beznă și în păcat ne-am avut atunci când ne bucuram de pulsul inimilor și a bătăilor din piepturile noastre. Aveam o garanție- că îmi vei inapoia și o carte - și nu ai să pleci așa cum ai făcut-o, ca un laș, de frică și de neînțeles. Doar că garanția era măsura conștiinței mele, nu a tale!
Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>>