de Diana Stroe
Si bate iar la usa mea. Ma prefac ca n-o aud. Insista. Insist si eu ca n-o aud. Face zgomot. Imi acopar urechile, inchid strans ochii. Nu vreau s-o ascult, nu vreau s-o vad. M-a imbatat de atatea ori cu parfumu-i inselator, m-a vrajit cu vorbele-i mestesugite si totdeauna i-am cazut in plasa. Am daruit tot ce aveam, m-am daruit si... am pierdut. Am pierdut atatea: timp, sentimente, bucati de suflet si la final pe mine.
- Pleaca, tu, iubire! Nu te mai vreau! Abia am adunat bucatile din mine si le-am lipit la loc cu atata truda si am turnat in nestiinta indiferenta peste rani, sa nu mai doara; si-atata zambet fals am pus pe cicatrici... Si-acum vii iar sa ma darami? Pleaca, nu mai vreau sa te primesc!
Dar ea pandeste dupa usa. Doi ochi negri de-o frumusete ireala si un suras fermecator sunt gata sa-ti vorbeasca. Si... ii asculti.
Cum sa te impotrivesti unei priviri atat de blande si unui zambet atat de sincer? Si atunci iubirea glasuieste iar:
- De ce nu-ti lasi iarna grea in palma mea, s-o pot topi cu un sarut? De ce iti tii gandurile si visurile si temerile ferecate intr-un colt din tine? De ce nu-i dai voie sufletului sa se odihneasca in bratele mele?
Da valoare timpului, timpului atat de pretios! Fericirea te asteapta! Tine-te strans de firul ispititoarei nebunii ce te-mpresoara si hai din nou in aventura ce poarta numele de viata! Eu sunt aici, cu tine; n-o sa fug; ma voi lipi bine de tine si vom merge impreuna pana la capatul timpului!
- Dragoste ademenitoare!
Cum te suceste, te-nvarteste, cum ti se strecoara pe sub piele, cum patrunde incetisor, adanc in vene si cum se cuibareste-n bietul suflet, stapanindu-l!
Si... ai primit-o. Nu i-ai putut rezista. Cum sa rezisti atator valuri de cuvinte minunate, care te mangaie din cap pana-n picioare, mai tare decat ar face-o o suta de atingeri, cum sa nu fii miscata de atatea gesturi de iubire si cum sa nu te imaginezi pentru o viata in bratele persoanei care savarseste toate astea?
Cum sa nu te indragostesti de ea? De persoana aia langa care timpul parca zboara si conversatiile decurg atat de natural, langa care nu trebuie sa porti o masca, ci sa fii exact asa cum esti, pe care simti c-o stii de-o vesnicie, vesnicia fiind in realitate compusa doar din cateva zile?
Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>