De-ai ști cât mi-e de dor…
Să-ți petreci degetele prin părul meu.
Să mă ridici până la cer când vei auzi melodia aia (știi tu care).
Să dansăm amețitor până la uitare de sine.
Să mă odihnesc în tăcerea ta grăitoare.
Să-mi arunci privirea aia care-mi spunea atâtea.
Să-mi scrii scrisori de dor când mă usuc de dor.
Să-mi faci clipa de neuitat într-o infinitate de clipe prozaice.
Să mă prinzi când o să cad de la înălțimi zdrobitoare.
Să-mi ierți cu puritate greșelile comise din neglijență.
Să-mi oferi umărul ca să mă despoi de temeri.
Să mă eliberezi de prizonierate care desfigurează înlăuntrul.
Să-mi spui acel ceva salvator când voi fi pe punctul de a naufragia.
Să-mi oferi îmbrățișări, fie și măcar de consolare sau bun-rămas.
Să-mi povestești despre planurile tale de salvare a lumii.
Să mai avem o seară frumoasă ca un poem.
Să-mi aduci bucuria când pretutindeni e tristețe, negare, sfârșit.
Iar până atunci ca să te simt aproape. Voi citi cărțile tale preferate ca să te regăsesc în vreun personaj de acolo și să descopăr ceea ce nu mi-ai putea spune niciodată, dar ai vrea să știu.
Voi asculta muzica care te inspiră, iar pe mine mă face să călătoresc pe tărâmuri în care totul e posibil, chiar și minuni.
O să mă întorn din drumuri vechi, bătătorite și voi porni pe cele neumblate, acoperit de brazde ce așteaptă să fie netezite de pașii mei
Voi face ceea ce n-am făcut niciodată, pentru că tu m-ai făcut să cred în ceea ce părea de neatins.
Așteaptă-mă, eu vin!
* Un text de Anișoara Melnic, http://anisoaramelnic.blogspot.com
Foto fr si main: By Unique Vision /Shutterstock