INTELIGENȚA COPACILOR: Fenomenul 'Coroanelor Timide' - copacii care refuză să se atingă unii pe alții

Dacă nu v-ați dumerit până acum cât de uimitoare, magică și inteligentă poate fi natura, iată încă un argument în plus, un fenomen spectaculos care pe mine personal mă intrigă și mă fascinează deopotrivă: “fenomenul coroanelor timide”. Oricât de SF ar părea, se pare că există copaci ale căror ramuri, deși foarte apropiate, evită să atingă coroanele copacilor vecini, creând niște pattern-uri absolut speciale, niste linii de demarcație bine definite.

Personal, cred în inteligența materiei și în inteligența naturii. Nu i-aș numi deloc “timizi” pe acești copaci, ci i-aș caracteriza mai degrabă ca fiind niște mari “empati” ai planetei, protectori unii cu ceilalți, deosebit de inteligenți și intuitivi, atât de inteligenți încât înțeleg nevoie de spațiu, de soare și lumină a celorlalți copaci de lângă ei…. Dacă și oamenii ar fi asemeni acestor copaci, poate că am trăi într-o lume puțin mai bună...

Fenomenul "Coroanelor timide" a atras în urmă cu mult timp atenția lumii științifice și a început să fie studiat încă din 1920. Oamenii de știință erau intrigați de faptul că acest fenomen are loc nu doar între copacii acelaiași specii, ci și între specii diferite de copaci, în diverse locuri de pe glob. Întâlnim aceste minunate “coroane timide” la unele specii de eucalipt, de pin, de molid și zadă japoneză, de mangrove negre, de Schefflera pittier sau copaci aromatici Dryobalanops.

Priviți de jos, copacii te fascinează pur și simplu prin efectul vizual pe care îl creează. Coroanele lor nu se unesc, ba din contră, dau naștere unui spațiu aproape perfect între ele, de o precizie aproape matematică, ca și cum știu exact cât să crească și cât nu, astfel încât să nu se atingă unele de altele. Așadar, coroanele diverșilor copaci își trasează granițe bine definite între ele și privite de jos parcă imită o hartă a pământului cu traseele sinuoase ale râurilor. Sau le-am putea chiar asemui cu crăpăturile în zig zag lăsate de lipsa de apă și de zilele secetoase pe suprafața solului.

Deși s-au căutat explicații științifice care să justifice fenomenul coroanelor timide, nu se cunoaște încă cauza sau motivul care a dus la spațierea dintre coroanele arborilor. Această manifestare a arborilor poate fi o dovadă a evoluției convergente, speciile având mecanisme diverse și diferite de adaptare. 

Unele teorii și ipoteze științifice susțin că acest fenomen apare pentru a preveni distrugerea frunzelor copacilor în timpul fricțiunilor dintre coroane, în cazul în care vântul bate puternic. Altele susțin că astfel copacii se protejează unii pe ceilalți de răspândirea larvelor și a insectelor dăunătoare sau împotriva “umbririi”, permițându-și astfel lor înșiși și copacilor de lângă ei expunerea optimă la lumină în vederea procesului de fotosinteză. Mai există și varianta că plantele pur și simplu încetează să mai crească în momentul în care se apropie prea mult de alți copaci. 

Pe de altă parte, știința susține că plantele sunt înzestrate cu capacitatea de “înțelegere” a nivelului de apropiere a unora față de celelalte prin detectarea unei frecvențe specifice de lumină. Așadar, ele “știu” cât să crească pentru a beneficia atât ele, cât și tovarășii cu care își împart spațiul, de lumina necesară creșterii și dezvoltării lor.

Chiar dacă misterul nu a fost încă elucidat, nu ne putem decât înclina încă o dată în fața măreției creației. Pălăria jos în fața acestor copaci atât de inteligenți și măreți!  

Foto homepage: By Akarawut /Shutterstock