Va mai amintiți, dragii noștri, de zilele și ploile de vara și de orice anotimp ale copilăriei? De plăcerea de a simți pe piele picăturile de apă și de a ne udă leoarcă, până la piele, fără să ne pese de nimic? De bucuria de a sări într-o băltoacă cu cel mai mare aplomb ca și cum am sări în cea mai cea piscină din lume? De a simți nămolul bălților gâdilându-ți degetele sau de încântarea de a împrăștia stropii cu piciorul în toate zările absolute? Timpul se pornea parcă odată cu ploaia și se oprea odată cu ea.
Ploaia nu ne speria, nici nu ne încurcă planurile. Nici nu ne udă hainele, nici nu ne murdărea încălțămintea, nici nu ne îmbolnăvea. Ploaia înseamna distracție și râsete. Și uimire. Ploaia nu stârnea potopul că făceam bărci de salvare din hârtie și le dădea drumul pe apă în jos. Ploaia ne bucura copilăria. Fiindcă mâine este 1 iunie și celebrăm Ziua Copilului, ziua copiilor noștri sau a copilului din noi, iată 17 imagini care te vor întoarce înapoi în timp, în copilărie, când contactul cu stropii de ploaie era bucurie în forma cea mai pură. Iată 17 fotografii care ne demonstrează că cei mici știu să se bucure în stil mare, din toată inimioara lor, de magia ploii.
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, - plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, - te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel - a ploaie.
(.......)
Autor: George Topârceanu
Vara maci dansează-n vânt
Şi-i dogoare mare.
După soare, nori apar
Norii aduc ploaie.
Uneori vine şi vântul
Care plimbă norii,
Şi, precum un cavaler,
Dă onoare ploii.
Pic, pic, pic... s-aude rar
Apoi se-nteţeşte.
Boabe limpezi de cristal
Iarba verde creşte.
Norii grei, purtaţi de vânt,
Sus pe cer se ceartă.
Atunci tună pe pământ,
Fulgeră deodată.
Chiar şi grâul s-a-nalţat
Bucuros că-l plouă.
Doar pe spice au rămas
Picaturi de... rouă.
După ploaie, sus pe cer
Curcubeu s-arată.
Aerul să-l tragi în piept
Cu puterea toată.
Florile parcă-au crescut,
Totu-i prospeţime.
Păsările s-au pornit
Să caute râme.
Într-o curte, trei copii
Spun o ghicitoare.
Lângă soare şi lumină
Mai trebuie... ploaie.
Autor: Niculina Mureşan
Ceru-n pijama albastră,
S-a trezit și dă ocol
Patului, și din fereastră,
Văzu pe pământ, pârjol!
De îngrijorat îi scapă
Un oftat îndelungat,
Și chemând norii cu apă,
Ca-ntr-o taină i-a rugat:
”Umpleți văile și câmpul,
Răsturnați peste păduri,
Nimeni să nu piardă timpul,
E prea cald, cât să înduri?”
Au sărit și-n iureș tună,
Varsă harnici pe pământ,
Apă din belșug și-mbună
Și pe răzvrătitul vânt.
În ograda lui bunica,
Panica a prins contur,
Fuge Azorel, pisica,
Chiar și un curcan matur.
Hop! sub streșină de-a valma,
Au intrat și cârd de pui,
I-a împins buni cu palma,
Că-s murați, da-s tot gălbui.
Un cocoș ce zăbovise
Pe un gard, cântând măreț,
Repertoriu-și isprăvise,
Dând năvală săltăreț.
Cu o grijă părintească,
Bibilica, pe un fiu,
Vrea din ploaie să-l urnească,
El se zbânțuie zglobiu.
Și prin toată hărmălaia,
Cinci boboci se bălăcesc,
Ce noroc că veni ploaia,
Nu au temeri că răcesc.
Unul mic capul își saltă,
Pe lăbuțe cam zbicit,
Bucuros că toți au baltă,
Sâsâi: -Sunt fericit!
Autor: Aurora Luchian, scriitoare
Foto: Action Sports Photography /Shutterstock
Picături de ploaie,
Picături de rouă...
Vorba, nu mă minte
Cerul... nu mă plouă!
Tu, copil cuminte,
Te apleci sa iei
Picături- zăpadă,
Picături-scântei,
Chiar din faţa ta,
De cum scrii, picturi
Şi cristale pure-
albe picături...
Mă aduc în gând
Pe tărâm lumesc,
Tu,... să nu mă uiţi,
Eu, să te privesc
Şi-mi citeşti din versuri
Parcă nu te-nduri,
Să-mi culegi din suflet
Calde... picături...!
Autor: Shanti Nilaya
Foto: FamVeld /Shutterstock