Generalul de marină William McRaven a devenit celebru în momentul când a explicat de ce este atât de important să ne facem patul în fiecare zi. Pornind de la propria experiență de ofițer, McRaven a transformat banalul gest de a reface patul în fiecare dimineață, într-un adevărat discurs motivațional.

Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul.  - Adm. William H. McRaven

Pe cât de surprinzătoare, pe atât de inspiraționale, sunt aceste cuvite devenite celebre, care au fost inițial adresate absolvenților Universității din Austen, cu prilejul finalizării cursurilor universitare, în anul 2014:

"Dacă îți faci patul în fiecare dimineață, îndeplinești prima sarcină a zilei. Iar acest lucru îți va da un sentiment subtil de mândrie și te va încuraja să îndeplinești încă o cerință și încă una. Și până la sfârșitul zilei, această mică sarcină îndeplinită, se va transforma în mai multe sarcini îndeplinite. 

Să îți faci patul în fiecare dimineață îți arată faptul că lucrurile mărunte din viață contează. Dacă nu poți face lucrurile micuțe bine, nu le poți face nici pe cele mărețe.

Și, dacă din întâmplare ai o zi mizerabilă, te vei întoarce acasă la un pat făcut- pe care tu l-ai făcut - iar un pat făcut îți dă încurajarea că mâine va fi mai bine. Așa încât, dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul." - Amiralul William H. McRaven

Amiralul William H. McRaven - Cele 10 reguli pentru viață. Prima e să îți faci patul

Amiralul William H. McRaven ne învață și cele zece principii ce l-au ajutat să depășească dificultățile, nu doar în cariera sa militară, cât mai ales în viață: 

1. Fă-ți patul în fiecare zi!

2. Caută până vei găsi oamenii dispuși să îți fie alături, pe aceia care sunt dispuși să zboare alături de tine!

3. Ia ca măsură mărinimia sufletească a oamenilor. 

4. Nu înceta să evoluezi. 

5. Nu îți fie teamă de salturile periculoase.

6. Dacă este nevoie, sari peste obstacole. 

7. Nu te întoarce din drum nici când te întâlnești cu un banc de rechini.

8. Amintește-ți să fii cel mai bun chiar și în momentele cele mai întunecate.

9. Începe să cântați atunci când te simți vârât în noroi până la gât. 

10. Seamănă în jurul tău speranță pentru lumea întreagă. 

Găsești aici întregul discurs al amiralului american William Mc. Raven despre importanța lucrurilor simple.

Îți recomandăm de asemenea și cartea semnată de William H. McRaven: „Fă-ți patul! Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața... și, poate, lumea”

IMPORTANȚA GESTULUI DE A NE FACE PATUL ȘI AERISRIEA CAMEREI

Importanța gestului de a ne face patul în fiecare zi a fost studiată. De exemplu, o cercetare publicată de universitatea londoneză Kingston și conduse de Prof. Stephen Pretlove, recomandă să ne facem o obișnuință nu doar de a curăța și schimba lenjeria săptămânal, ci și de a lăsa zilnic patul desfăcut, cu fereastra larg deschisă, în timp ce noi mergem la duș sau preparăm micul dejun. Este important să facem acest lucru pentru a evita bolile produse de dușmanii invizibili.

În gestul cotidian de a ordona patul, esențială este aerisirea camerei și a așternuturilor. De ce? În felul acesta ne asigurăm că eliminăm acarienii care apar în timpul nopții, datorită transpirației. Așa încât, este necesară o minimă expunere zilnică la aer și la soare a lenjeriei de pe pat și a pijamalelor. Dacă ne grăbim și nu aerisim foarte bine pijamalele și așternuturile, le permitem acestor microorganisme să se dezvolte în voie. 

În fiecare casă, dormitorul rămâne acea încăpere intimă unde ne petrecem mare parte din existență. Cu puțină fantezie care ne permite să ne manifestăm creativ și de cele mai multe ori cu investiții minime, putem reproduce modelul hotelier de crea un pat de poveste adăugând ambientului nostru o nota de rafinament care să ne reprezinte. 

Un pat bine amenajat, cu așternuturile curate și parfumate este acel element esențial care creează o atmosferă plină de prospețime și eleganță, acea armonie necesară care ne îmbie la odihna regeneratoare pe care o merităm, dar care ne încurajează în același timp să ne începem ziua într-un mod pozitiv.

Industria din domeniu oferă cu generozitate dormitoare pentru toate prețurile și gusturile, o varietate apreciabilă de perne și saltele care să ne asigure un somn odihnitor, dar și așternuturi colorate, pufoase și ingenioase care să ne ajute să refacem patul în cât mai scurt timp. 

Pentru cei care doresc să-și amenajeze casa orientând patul după principiile Feng Shui, o sursă de inspirație poate fi acest articol: Feng Shui pentru un somn odihnitor.

Foto homepage: wavebreakmedia/ Shutterstock