Sunt cea care râde în hohote la glumele voastre și alte bufonerii ce nu credeați că ar stârni atâta veselie.
Și o să râd cu atât mai zgomotos cu cât tristețea mă apasă mai tare. O să râd ca să credeți cu sunt fericită. Și voi o să mă priviți nedumeriți, o să mă întrebați de una, de alta ca să aflați vreun motiv al bucuriei mele.
Iar eu o să râd ca să sfidez melancolia ce stă pitită într-un colț, ce stă de veghe și abia așteaptă să se cuibărească în mine. O s-o intimidez, o s-o sperii de moarte, să nu îndrăznească cumva să se apropie.
O să râd impetuos, vulcanic, nereținut.
Iar când vreo lacrimă va slobozi într-un colț de ochi, voi râde și mai tare, ca să nu bănuiți cumva vreo altă cauză.
O să râd ca să vă arăt că avem nenumărate motive simple să o facem.
O să râd ca să mă conving pe mine însămi că totul e bine.
O să râd azi, căci am obosit să aștept un mâine cu motive veritabile pentru a râde și care prea întârzie să apară.
O să râd, căci vreau să vă văd pe voi măcar zâmbind.
Știți de ce unii oameni râd? Pentru că știu că toți fug de tristețe, durere, melancolie și altele de felul ăsta. Râd ca să nu rămână singuri. Râd într-o lume în care fericirea se distribuie peste tot. În care mai toți se dau fericiți. Unii nu vor să-i împovăreze pe ceilalți cu nevoile lor, alții să nu iasă din tipare. Mulți nici nu știu ce înseamnă să fii cu adevărat fericit. Dar mai toți știu să mimeze fericirea. Și uite așa ne cramponăm la fiecare pas de surogate de fericire.
Iar eu o să râd ca să uit prea multele motive pentru a plânge.
* Un text trimis de Anișoara Melnic, anisoaramelnic.blogspot.com
Foto homepage: popcorner /Shutterstock