Vine primăvara și odată cu ea copiii sunt încântați de mărțișoare. Le place să le realizeze, la fel cum le place să le și dăruiască mămicilor sau persoanelor dragi de la școală, grădiniță sau din familie. Iar atunci când le primesc sunt și mai fericiți.

Un mărțișor hand made poate fi o idee potrivită de a petrece timp de calitate alături de cei mici. De aceea, implicați-vă în activitățile copiilor și confecționați împreună anumite mărțișoare pe care aceștia, mai apoi, să le dăruiască doamnei învățătoare, bunicii, mătușilor sau colegelor de clasă. Pe lângă investiția care va fi foarte mică, acest tip de mărțișoare stimulează creativitatea copiilor atunci când le confecționezi.

Iată mai jos 5 idei de mărțișoare pe care să le confecționezi acasă, alături de copil:

1. Flori de hârtie

Iată un mărțișor cât se poate de inedit, un adevărat vestitor al primăverii. Pentru confecționarea sa aveți nevoie de hârtie glasată, creioane colorate, lipici, foarfecă, șervețele colorate, dar și de multă imaginație. Dacă ai nevoie, comandă aici bandă adezivă și realizează astfel cel mai frumos mărțișor alături de copilul tău. Fiind mic, copilul are nevoie de un prim ajutor, mai ales că nu a mai confecționat astfel de lucruri până acum, așa că mai înainte de toate faceți un desen al mărțișorului pe care doriți să îl realizați din hârtie și mai apoi folosiți-vă de hârtia glasată, șervețelele colorate și de lipici pentru ca la final totul să capete aspectul unei flori. Șervețelele vor fi așezate în straturi. Nu uita de șnurul alb și roșu, acest simbol minunat al primăverii.

2. Floare din burete de baie

Poate că este de neînchipuit, dar un mărțișor se poate face și din buretele de baie. Mergeți la raionul de cosmetice și produse de îngrijire și alegeți mai multe burete de baie, de culori diferite. Odată ajunși acasă, tăiați bureții de baie în mai multe bucăți, iar mai apoi așezați culorile în mod diferit și prindeți bucățile de burete bine, cu ajutorul unei ațe, astfel încât să nu se poată desprinde.

3. Jucăria în miniatură

Ai nevoie de hârtie glasată, hârtie cartonată, acuarele, foarfecă, lipici, băț de înghețată, pene. Taie hârtia cartonată în rotund și mai apoi lasă-l pe cel mic să o picteze, așa cum va considera. De asemenea, cu ajutorul hârtiei glasate se va forma capul unei păsări ce se va prinde de hârtia cartonată cu ajutorul lipiciului. Bățul de la înghețată va susține capul păsării. Penele vă vor ajuta să dați senzația că este o pasăre în miniatură. Ai putea alege să faci la fel de bine și o păpușă în miniatură, având nevoie doar de puțină imaginație.

4. Agenda personalizată

Acest mărțișor este inedit și mai ales util pentru doamna învățătoare. Folosiți-vă de hârtie, de culori, acuarele, ba chiar și de paiete pentru a personaliza coperta acesteia. Cu siguranță, doamna învățătoare va fi surprinsă de un astfel de cadou, notându-și anumite aspecte din timpul orelor.

5. Floare din mărgele

Mai ușor de atât nu se poate. Ai nevoie de câteva mărgele, ce vor fi înșirate pe o sârmă subțire. Fiecare petală va conține un număr de mărgele, formarea petalei realizându-se prin îndoirea sârmei. Formează 5 petale cu mărgele înșirate și mai apoi rotunjiți-le cu atenție. Ai grijă ca aspectul să fie cât se poate de îngrijit. Alege să realizezi o floare din mărgele roșii sau roșii cu alb.

Un mărțișor este un simbol aparte, un cadou ce ne apropie de primăvară, un element al bucuriei. Un mărțișor handmade, deși poate că nu e confecționat dintr-un material prețios, are o valoare sentimentală mult mai puternică pentru noi, știind că cel ce ni l-a dăruit s-a gândit la noi atunci când l-a realizat.

Foto by Marina Tachinska via Shutterstock