de Diana Stroe
Aș vrea... Ți s-a spus vreodată că nu știi ce vrei? Că ești atât de greu de înțeles și că din vina ta lucrurile nu merg așa cum trebuie în viața ta? Bănuiesc că da. Dar tu știi ce vrei. Ai știut mereu. Poate n-ai știut cum să faci să fie cum vrei tu sau poate ai știut și asta, dar probabil circumstanțele nu au fost favorabile sau oamenii întâlniți nu au fost cei potriviți.
E atât de simplu să "arunci cu piatră" în cel ce nu urmează acel tipar impus de societate. E atât de greu să înțelegi că fiecare om e unic și că e liber în gândire, că are dreptul de a lua propriile decizii și de a acționa potrivit lor, indiferent dacă ne convine ori nu. Cine suntem noi să-l judecăm? Știm noi ce e cu adevărat în sufletul lui, ce l-a determinat să ia o decizie sau alta? Nu, dar ce nu corespunde "graficului" trece în aria clevetirii.
De ce nu depunem nici cel mai mic efort pentru a înțelege sau pentru a ajuta dacă e cazul? Sau dacă nu putem face nimic din astea, de ce nu ne vedem de viața noastră și atât? Trist!
Ne credem într-o competiție permanentă, dăm din coate, să ne facem loc să ajungem primii în față, să avem mai mult ca el, mai frumos ca ea… De parcă asta ar conta cel mai mult în viață...
Nu mai știm să trăim frumos. Trăim pe grabă, încrâncenați, lipsiți de empatie și de dorința de a fi mai buni. Unde sunt acele vremuri în care el stăruia zile în șir pentru a obține o primă întâlnire cu ea- acea întâlnire sub clar de lună, cu parfum de iasomie și sufletele care se ating și cu multă poezie? Par să nu fi existat vreodată. Astăzi totul se petrece virtual: ne întâlnim virtual, ne cuplăm virtual, ne despărțim virtual. Natura, poezia, romantismul fac parte din alta era, parcă.
Acasă, în drum spre casă, în drum spre serviciu, în metrou, în autobuz ne cufundăm privirile în acel telefon hipnotizant, care ne-a "furat" atâtea lucruri valoroase. Nici nu observăm ce se petrece în jurul nostru. Suntem ca niște roboți, programați să îndeplinească anumite sarcini și atât.