Lise Bourbeau este celebră în România unde a venit de mai multe ori și la invitația Editurii Ascendent.

Autoarea are convingerea că orice problemă de ordin fizic nu reprezintă decât efectul unei probleme inconştiente manifestate pe plan emoţional şi mental. Astfel, fizicul ne avertizează pentru a reveni pe o cale a armoniei şi iubirii. Metafizica, care are capacitatea de a ajunge dincolo de nivelul fizic, nu are pretenţia de a înlocui tratamentele medicale. Din contră, este
necesară ca o variantă complementară, deoarece tratamentul fizic reprezintă doar o soluţie temporară.
 
Îți propunem 10 citate din cea mai cunoscută carte a lui Lise Bourbeau, o scriere care a schimbat viețile a mii de oameni.

“Filozofia «Ascultă-ți Corpul» pornește de la principiul holistic al celor trei corpuri, mental, emoțional și fizic.

Corpul mental cuprinde gândurile, valorile și convingerile noastre.
Corpul emoțional este format din dorințele și emoțiile noastre.
Corpul fizic fiind cel pe care îl cunoaștem cel mai bine.

Aceste trei corpuri se intercondiționează reciproc, respectiv ceea ce gândești determină cum te simți, având un impact direct asupra energiei vitale, sănătății și fizionomiei corpului fizic.
Principiul « Ascultă-ți Corpul » este acela că mediul și corpul nostru ne transmit fără încetare mesaje care ne indică GRADUL DE IUBIRE față de noi înșine”, scrie Luminița Băltărețu care a participat și la  workshop-ul susținut în România, de Lise Bourbeau în anul 2006.

(Puteți comanda cartea din librăria online Libris.ro)


10 citate din cartea Corpul tău îți spune iubește-te de Lise Bourbeau


1. Sa fim cu adevart ceea ce suntem este singura modalitate de a ne simti bine in pielea noastra.

2. O inimă sănătoasă nu se mai teme că nu va fi iubită. Este de asemenea capabilă să facă față dezamăgirii pentru că nimic nu îi poate perturba echilibrul. Vei continua să ai grijă de ceilalți pentru că îți dorești și nu pentru că ai nevoie să demonstrezi celorlalți că meriți să fii iubit.

3. Amintește-ți că trupul tău fizic este o reflecție directă a sinelui tău interior.

4. Sunt singurul stăpân al vieţii mele. Îmi dau seama că, gândind, creez. Devin ceea ce gândesc. Astfel, fericirea, prosperitatea, dragostea şi armonia depind numai de gândurile mele.

5. Dacă vrei să ştii cu adevărat cine eşti, dacă vrei să-ţi cunoşti gândurile cele mai ascunse, ascultă vorbele pe care le rosteşti. Ascultă-te când vorbeşti cu alţii!

6. Înainte ca transformarea fizică să se ivească trebuie să accepți necondiționat persoana care ești și să înțelegi care este atitudinea mentală care te blochează până la punctul de a crea o problemă fizică. (n.r. o boală)

7. Să te iubești înseamnă să îți dai permisiunea de a trăi în concordanță cu ceea ce îți dorești.

8. Cele mai frecvente cauze ale bolilor sunt reprezentate de atitudini și emoții negative ca vina, nevoia de atenție sau nevoia de a scăpa dintr-o situație neplăcută.

9. Să descoperi ce anume previne boala pe care o ai, este de ajutor în a determina cauza sau credința din spatele bolii.

10. Un corp bolnav nu caută decât să își regăsească drumul spre starea sa naturală de sănătate vibrantă. Același lucru se întâmplă și la nivel emoțional și mental.

Foto homepage: Facebook Lise Bourbeau