de Alexandra Șerban
Este foarte ușor să cazi în capcana comparației pricinuită de egou - să privim la viețile celorlalți și să ne simțim invidioși sau geloși; să te simți ca și cum nu îți ești destul sau să simți că trebuie să fii mai bun că ei într-un anume fel..
Cât din ce are e real, te-ai întrebat vreodată? Cât din fericirea și abundența ce o afișează reprezintă bucuria lui interioară? Că până la urmă asta e important. Suferim în zilele astea cu toții de vanitate. Avem nevoie ca ceilalți să ne placă, să ne dea likeuri să ne aprobe și dacă nu, ne pică cerul în cap, devenim cu o falca-n cer și una-n pământ și avem senzația că nu avem nicun rost doar fiindcă nu am fost validați de alții.
Natura egoului este fluctuantă, între nevoia de a ne fi nouă înșine suficienți și în a ne plânge de milă dacă nu cumva am ajuns să fim mai buni ca celălalt, să îl depășim în ceea ce are, în cum se simte sau chiar să ne simțim o victimă care are nevoie de tratament special…
Dacă ne lăsăm egoul să ne determine motivațiile noastre, întotdeauna vom căuta să devenim altcineva, să ne arătăm mai ceva ca alții, să vrem să ne îmbunătățim și mai mult, însă făcând asta nu ajungem decât la o devalorizare și depreciere față de ceea ce suntem noi în realitate, ajungem să ne diminuăm persoana aparte care suntem, original definit prin EU SUNT.
Suntem fiecare în parte expresii ale întregului univers și suntem compleți fiecare așa cum suntem. Dacă e nevoie să înveți ceva sau să te îmbunătățești într-un anume aspect, atunci învață, practică până dobândești skillul pe care ți-l dorești, asta însemnă să faci ceva deosebit, dar nu te gândi că te definești comparându-te cu ceilalți sau că valoarea ta depinde de cât ai și de cât acumulezi.
Citește continuarea pe pagina următoare >>