La 40 de zile de la Sărbătoarea Învierii Domnului (Paștele), întotdeauna în joia celei de-a 6-a săptămâni de după Paști, creștinii se pregătesc pentru o altă mare sărbătoare a primăverii și a vieții: Înălțarea Domnului la ceruri. Anul acesta, Înălțarea Domnului este celebrată pe 17 mai, așa că haideți să descoperim împreună câteva dintre tradițiile și obiceiurile ce țin de această sărbătoare numită în popor și Ispas (termen de origine slavonă provenind din cuvântul “Supașu” care înseamnă Mântuitorul).
“Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii. (Foto: Pictura Inaltarea Domnului; Credite foto: Renata Sedmakova / Shutterstock.com)
Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă”, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro.
Înălțarea Domnului este o sărbătoare la care participă și se bucură întreaga suflare, inclusiv animalele. De aceea, Ispasul mai este cunoscut în popor și sub numele de Paștele Cailor, căci astăzi Maica Domnului arată milostenie față de cai. Se spune că la nașterea lui Iisus, Maica Domnului l-a ascuns pe Iisus în iesle pentru a-l feri de Irod, dar caii, din lăcomie, au rumegat tot fânul, dezvăluindu-l pe micuț. De supărare și mâhnire, Maica Domnului le-a spus cailor să nu se sature decât în ziua de Înălțare…
Dacă în ziua de Paști, creștinii se salută cu “Hristos a înviat” și “Adevărat c-a înviat!”, în ziua de Ispas, aceștia își adresează salutul: “Hristos s-a înălțat!”, primind în schimb răspunsul “Adevărat s-a înălțat!” Dar, la fel ca și în ziua de Paști, astăzi se ciocnesc ouă înroșite și pe mese regăsim bucate alese, de sărbătoare.
În biserici se țin slujbe de pomenire a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și se aprind lumânări cu gânduri curate pentru ca și sufletele lor să se înalțe la ceruri, dincolo de dureri și întristare. În fiecare casă în care cineva drag nu mai este printre cei vii, odată slujba Înălțării încheiată, este bine să se împartă câteva merinde în amintirea sufletului celui plecat. Puțină brânză, plăcinte, pască sau pâine caldă, ceapă verde, rachiu sau orice poate și are omul de oferit cu drag…
Se crede că sufletul celui plecat se înălță în această zi și cei dragi vor să se asigure că are cu ele merindele necesare acestui drum atât de important… Totodată, mormintele celor dragi se împodobesc și ele cu frunze de paltin și flori de primăvară.
În alte zone ale țării, gospodinele se îngrijesc de “sporul și binele casei” preparând păsat în apă și lapte dulce, în care adaugă un vârf de sare și puțină vanilie, și pe care îl împart apoi copiilor și sărmanilor.
În anumite zone ale țării, în ajun de Înălțare, există obiceiul de a pune mănunchiuri de pelin la ferestre și la uși, dar și în paturi. Totodată, în alte zone, bărbații obișnuiesc să poarte frunze de nuc peste brâu. Se crede că aduc sănătate de-a lungul întregului an și în plus, însuși Mântuitorul ar fi purtat asupra sa frunze de nuc în ziua Înălțării. În zonele de munte, fetele și feciorii umbla prin păduri în căutarea frunzelor de alun despre care se crede că ar căpăta puteri tămăduitoare prin vrerea Mântuitorului și aduc oroc în dragoste celor care le duc în casa lor.
Citește continuarea pe pagina următoare >>