de Alexandra Serban
Vreau doar sa impachetez si sa mi le revendic: dimineti, nopti, amintiri, rasete si stralucirile noastre inopinate de copii sturlubatici si plini de voiosie – fiindca… tu azi… nu mai esti asa cum te-am cunoscut, cum ne-am avut, iar eu… iar eu am nevoie sa ma adun din ce am fost pentru a putea sa ma refac.
Poate ca pentru astea sunt facute acele bye bye-uri luate in fuga, pe nepregatite si negandite, brusc si lipsite de inteligenta, insa atat de necesare- bye bye-uri ca forma de resuscitare si a ne aduce la viata- pescarusi albi pe boltile albastre.
Ne-am schimbat, nu ne mai stim, nu mai inteleg cine esti, nu ma mai recunosti, formele noastre nu mai coincid cutiilor create din mainile si privirile noastre in care sa ne asezam sufletele pasarilor colorate din trecut
SI nu, fara tarat in genunchi, fara lacrimi si crize, fara replici de genul: nu ma uri! Doar sa plecam! de asta avem nevoie amandoi. Fara ca macar sa stim ca ne-am cunoscut la un moment dat. Si poate ca ai vrea doar sa ie tert, sa te uit la fel de usor cum soarele isi joaca razele pe fata mea in diminetile cand vara isi anunta prezenta… doar ca nu pot, nu vreau, nu e atat de simplu precum pare- cel putin, nu acum.
Si as vrea sa desfac tot ceea ce ai zis ca e numai pentru mine… doar ca nu mai pot continua asa, in minciuni, in povesti croite de imaginatia mea unde tu esti lipsit de veridicitate, iar eu te scuz si tot te scuz si ma prefac ca adevarul e de fapt in proiectia aruncata peste omul ce nu esti.
Imi revendic stralucirea lunii si a soarelui asa cum le cunoscusem in tacerea privirilor tale adevarate de la inceput, cand sufletele noastre erau coapte, calde si adevarate, parfumate de migdale si ciocolata, de iubirea rostogolita pe nisipul ud… de noptile cand ne iubeam la marginea marii pentru a ne auzi strigatul crud si pur - din trairile pasionale si infingurate totodata.
Foto int: Aleshyn_Andrei /Shutterstock
Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>