Nu e felul in care vezi si nici rasul tau care te retrage din toate, e faptul ca ai fost singur, mult prea singur… prea mult timp.
Felul cum te comporti - e doar o deghizare… care nu ma poate pacali. Toate minciunile tale mici nu ma pot duce in eroare fiindca iti simt sufletul… trist si insingurat de atata timp - cenusa si praf.
Lasa-ma sa fac gaura in zidul ce l-ai creat, lasa-ma sa pot trece si nu ma mai tine la distanta.
Putem aprinde lumina, sa ardem totul din temelii pentru a construi noul. Lasa-ma sa te tin de mana si sa dansam, sa dansam cu flacara iubirii aprinse intre noi- de ea de acum sa avem grija!
Si dupa arderi ramane cenusa, stiu. E cenusa vechiului, e acum in fata noastra- insa nu mai are putere sa te raneasca, sa ne raneasca fiindca SUNTEM si IMPREUNA aprindem lumini si stingem intunericul.
Oglinda-mi esti si ma reflect in tine. Oglinda-ti sunt cu rele si cu bune. Tine capul sus, ai castigat batalia. Poarta-ti cicatricile caci ele sunt frumusetea ascunsa-n sufletul tau prin atatea rani si durere.
Ce ai avut de infruntat a trecut. Asculta-ma! S-a terminat si lumina te inconjoara cu blandete, iubire si bunatate. Uita-te la mine! Priveste-ma si asculta-ma! Singuratatea ta de azi ia sfarsit.
Trec de zidul construit de tine, ma apropii de tine si flacara dintre noi devine mai mare, ne lumineaza mai puternic chiar daca in jurul nostru praful si cenusa se rotesc. Suntem in ochiul de liniste al furtunii finale ... ai fost singur pentru prea mult timp, am fost singuri pentru prea mult timp - doar ca ACUM E o noua zi, tu si cu mine in zorii unei noi zile IMPREUNA...
* Un articol de Alexandra Serban
Foto homepage: Elena Schweitzer /Shutterstock