Pe numele sau adevarat Andrew Warhola, artistul s-a nascut in Pittsburgh, Pennsylvania, fiind cel de-al treilea fiu al unui imigrant cehoslovac. Tatal sau moare in 1942, iar trei ani mai tarziu Warhol se inscrie la Carnegie Institute of Technology in Pittsburgh, unde va obtine o diploma in design, in anul 1949.

Se muta la New York, remarcandu-se in scurt timp in grupurile artistice si mondene atat prin lucrarile sale, cat si prin personalitate. Pe langa faptul ca a realizat grafica unor reviste precum Vogue sau Harper’s Bazaar, Warhol a castigat o serie de premii pentru arta sa comerciala, printre care se remarca cel pentru modelele de pantofi realizate pentru I. Miller.

In 1960 a creat primele sale lucrari ce puteau fi numite Pop Art, iar statutul sau de lider al miscarii Pop a fost consolidat in 1962, cu ocazia expozitiei “New Realists” de la Sidney Janis Gallery din New York.

In 1963, inspirat de obiectele pe care le vedea in supermarketuri, Warhol a decis sa imite cu precizie cutiile pentru sapunurile Brillo. A comandat de la un tamplar 100 de cutii de lemn, pe care le-a stampilat pe lateral cu imitatia exacta a graficii Brillo. Cu asemenea lucrari, Warhol a abandonat pictura de mana pentru o serie de tehnici anonime, afirmand “Vreau sa fiu o masina”, prin care contrazicea ideea conform careia artistul este un mijloc expresiv ce creeaza opere unice, realizate cu ajutorul mainilor.