Desi internetul abunda in articole despre alegerea tipului de aparat dentar, tratamentul ortodontic nu consta, doar in braketuri, care reprezinta o unealta de care se foloseste specialistul ortodont si care transpune in rezultate experienta acestuia. Asadar, drumul catre un zambet frumos si sanatos incepe cu alegerea corecta a medicului pe baza unor criterii importante, printre care:

Experienta profesionala

Oricat de buna ar fi pregatirea teoretica a unui medic, cel mai important este ca acesta sa aiba o experienta cat mai indelungata, cu cat mai multe cazuri tratate din fiecare tip de problema ortodontica.

“Aplicarea teoriei in practica pe cat mai multe cazuri si cat mai variate ajuta medicul sa observe particularitatile fiecaruia in parte, sa inteleaga ce metoda funtioneaza mai bine si care mai putin bine si sa adapteze tratamentul pentru fiecare caz in parte pentru a obtine un rezultat foarte bun, intr-un timp cat mai scurt. Reactia la tratamentul ortodontic este diferita de la un pacient la altul, experienta medicului fiind cea care face diferenta intre un tratament care dureaza 1-1,5 ani in loc de 2-3 si un rezultat foarte bun in locul unuia acceptabil”, atentioneaza medicul ortodont.

Rezultatele obtinute

Fotografiile “inainte si dupa” ale unor cazuri cat mai variate sunt un factor important in alegerea unui ortodont deoarece ele reflecta competenta acestuia prin experienta atat cu cazuri usoare, cat si cu cele complicate, cu aparate dentare de toate tipurile (fixe sau mobile) si cu pacienti copii, adolescenti sau adulti.

Recomandarea din partea altor pacienti

Recenziile des intalnite pe internet din partea unor persoane necunoscute, dar care isi exprima parerea sincer, fie recomadarea directa din partea unei persoane cunoscute (rude, prieteni, colegi etc.) pot fi foarte utile in alegerea unui medic ortodont.