Aceasta este o poveste despre nastere si viata din interiorul pantecelui mamei… Dar este in acelasi timp si o meditatie cu privire la Divinitate si o invitatie de a vedea viata intr-o perspectiva mult mai larga si optimista, o invitatie de a ne activa experienta constiintei.

Povestea gemenilor care stateau de vorba in pantecele mamei lor:

In pantecele unei mame erau doi copii. Unul il intreaba pe celalalt: „Tu crezi in viata de dupa nastere?” Celalat raspunse: „Desigur! trebuie sa fie ceva dupa nastere. Probabil, noi suntem aici doar sa ne pregatim pentru ceea ce va sosi dupa nastere.”

„Prostii”, zise primul: „Nu exista viata dupa nastere! Ce fel de viata ar fi aceea?” Cel de-al doilea continua: „Eu nu stiu, dar cred ca va fi mai multa lumina decat aici. Probabil, vom putea mege pe propriile picioare si sa mancam cu gurile noastre.

Foto: Shutterstock; agsandrew

Foto homepage: Flickr/ Berli Mike

Probabil, vom avea alte simturi pe care acum nu le putem percepe.” Primul i-a replicat: „Asta e absurd! Sa mergi e imposibil. Iar sa mananci cu gura, de-a dreptul ridicol!? Cordonul ombilical reprezinta tot ce ne este necesar... si-apoi, este asa de scurt. Viata dupa nastere e afara de orice discutie!” Cel de-al doilea insista in continuare: „Eh, eu cred ca este ceva si este, probabil, extrem de divers de ceea ce este aici. Probabil, lumea nu mai are nevoie de acest tub.” Primul il contesta: „Prostii! In plus, daca este cu adevarat viata dincolo de nastere, atunci, de ce nimeni nu s-a mai intors de acolo? Nasterea este sfarsitul vietii, iar dupa nastere nu este altceva decat intuneric, tacere si necunoscut. Nasterea nu ne va duce in nicio alta parte.”

„De, eu nu stiu”, spuse cel de-al doilea, „dar cu siguranta o vom intalni pe mama si ea va avea grija de noi. Suntem inconjurati de ea.” Primul ii raspunse: „Mama?! Tu crezi cu adevarat in mama? Asta da, ca este scandalos. Daca mama exista, atunci, unde este acum?” Al doilea ii raspunse: „Ea este in jurul nostru. Suntem inconjurati de ea. Noi suntem in ea. Ei se datoreaza faptul ca existam. Fara ea aceasta lume nu ar fi si nu ar putea fi.” Primul raspunse: „Eh, eu nu pot sa o vad, deci, este logic ca ea nu exista!”

Dar, al doilea ii raspunse: „Uneori, cand esti linistit, daca te concentrezi sa asculti cu adevarat, se poate simti prezenta ei si poti sa ii simti vocea, de acolo, de sus.”

Mama si gemeni, pictura de Gustav Klimt

***