Cititi cuvintele parintelui Ioanichie Balan, cuvinte potrivite pentru aceste zile sfinte, care ne indeamna sa ne indreptam atentia catre interiorul nostru si catre Dumnezeu. Fragmentul este extras din cartea "Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan".
"Pe munti bate un vant puternic. Un vant uscat si monoton. Brazii canta acelasi cantec trist si solitar ce imi trezeste in suflet un dor de liniste, de singuratate. As vrea sa fiu singur, sa nu mai vorbesc cu nimeni, sa nu mai vad pe nimeni, sa nu mai aud zgomot, sa nu mai am griji, sa nu ma mai stie nimeni, sa fiu singur, mereu singur. Mi-e dor de munti! As vrea sa stau sus pe creste de munti, sa-mi bata vantul mereu in fata, sa-mi cante brazii mereu in urechi, iar paraiele sa-mi sopteasca in murmur aceeasi tainica rugaciune.
Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de vesnicie! Privesc spre cer. Vad nori negri, plumburii, alergand spre rasarit; pe deasupra muntilor pustii pluteste o ceata deasa. As vrea sa zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburari. Caut cu ochii in sus si vreau sa razbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin si albastru al pacii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a patimit atata pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru pacatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a inaltat pe nori la Ceruri pentru a noastra mantuire. Mi-e dor de Iisus cel rastignit. Mi-e dor de Iisus cel flamand si insetat pentru mantuirea mea.
Simt in inima mea un gol puternic. Simt o lipsa mare ce ma apasa pe inima. Ma doare inima. si nu stiu pentru ce. Sunt satul si totusi mi-e foame de ceva. Sunt adapat si totusi o sete cumplita ma chinuie. Sunt odihnit si totusi o osteneala launtrica ma doboara. Sunt bine imbracat si totusi un vant nevazut bate fara mila peste sufletul meu. O lipsa mare, un gol puternic, o foame si o sete ce le simt, sunt toate pentru ca nu-L am in mine inca pe Iisus. Osteneala, vantul, frigul, durerea inimii sunt pentru ca traiesc in pacate de atatia ani.
De-atatia ani pacatuiesc, de-atatia ani bolesc si sufar fara a ma lecui. Desi am si doctori iscusiti si leacuri potrivite, totusi zac bolnav si strig mereu ca nu are cine ma vindeca. Iisus imi este doctor, pocainta imi este leac, dar eu nu voiesc sa ma vindec. Stau legat in lanturile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele si patimilor si iata ca mor nelecuit.
De aceea sunt pustiu la suflet, de aceea sunt mereu mahnit si nemangaiat. De aceea simt in inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple; o lipsa mare care cu nimic nu o mai pot completa.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>