Generatia Millennials(Y) este cea mai fericita, pentru ca face numai ce vrea, profita de oportunitati, nu se teme sa-si asume riscuri si este mai preocupata de acumularea unor experiente memorabile, care sa o ajute sa se dezvolte.

Ce ii face pe cei nascuti dupa 1980 sa fie atat de multumiti de vietile lor si, mai ales, ce putem invata noi de la ei? Iata cateva dintre obiceiurile pe care orice persoana care vrea sa se simta mai implinita in viata ar trebui sa le adopte:

Stiu cum sa iasa mai des in oras, fara sa cheltuie enorm

Millennials adora sa manance bine si isi dau aproape toti banii pe iesirile in oras. Un studiu arata ca 23% din bugetul lor se duce pe mancare, fata de 20% cat dau pe imbracaminte, 10% pe accesorii, jocuri pe calculator (8%) sau incaltaminte (7%). Restul banilor se duc pe bilete la filme, concerte si alte evenimente.

Interesant este ca, desi cheltuiesc cel mai mult pe mancare, ei ies in oras mai des ca cei din alte generatii, chiar daca au un buget mult mai mic. Astfel, 53% dintre tineri prefera sa manance in oras cel putin o data pe saptamana, fata de 43%, cat e procentul pentru generatiile mai mari. Asta pentru ca au un fler pentru a vana cele mai bune oferte si pentru a obtine discounturi avantajoase in cele mai populare locuri, iar pentru ei este important sa gaseasca locuri in care sa isi permita sa mearga cu toata gasca.

Stiu sa se foloseasca de tehnologie pentru a salva timp

Rabdarea nu este cea mai mare virtute a celor din generatia Millennials. Obisnuiti cu rapiditatea smartphone-urilor si cu raspandirea informatiilor in timp real pe retelele de socializare, ei au invatat sa transforme timpul dedicat platii facturilor sau cumparaturilor in timp liber. Isi platesc utilitatile prin aplicatii pe telefon si sunt de doua ori mai activi in ceea ce priveste cumparaturile online, indiferent ca isi iau haine, isi comanda mancare sau gadgeturi. Sa eviti cozile sau aglomeratia din magazine inseamna sa ai mai mult timp pentru tine, iar odata ce vei descoperi ca toate lucrurile de care ai nevoie sunt la un click distanta, nu vei vrea sa te mai intorci la modul traditional de a-ti face cumparaturile.

Au obiceiuri alimentare mai sanatoase

Desi generatia Millennials este adeseori asociata cu preferinta pentru mancarea fast-food, un sondaj arata fix opusul. Daca cei din Generatia X si Baby Boomers prefera mai degraba sa numere calorii, Millennials sunt mai preocupati ca mancarea lor sa fie proaspata si cat mai putin procesata artificial.

De asemenea, sunt mai preocupati de provenienta alimentelor si mai atenti ca acele branduri de la care cumpara sa aplice regulile de etica in ceea ce priveste tratamentul animalelor. De aceea, vegetarianismul este mult mai popular la ora actuala, dupa ce multi au renuntat sa mai manance carne, ca o forma de protest impotriva cruzimii impotriva animalelor si a conditiilor in care acestea sunt crescute.

Sunt neinfricati cand isi construiesc cariere de succes

Millennials sunt mult mai dispusi sa isi paraseasca locul de munca daca li se ofera un job cu mai multe perspective, un salariu bun si cat mai multe beneficii. Pretentiile lor de la angajator au ridicat standardele pentru toata lumea, iar companiile s-au vazut nevoite sa se alinieze la aceste cerinte, doar pentru a nu-si pierde angajatii valorosi.

Cei care nu pleaca de la job pentru a gasi ceva mai bun pornesc proiecte pe cont propriu. Este mult mai usor sa patrunzi in mediul de afaceri acum, iar ei sunt dispusi sa isi asume mai multe riscuri. Copiii crescuti cu motto-ul „poti face ce vrei, poti fi cine vrei” sunt acum cei care dicteaza directiile. Perseverenta, entuziasmul si atitudinea neinfricata in fata unui potential esec sunt calitati pe care oricine ar trebui sa si le cultive.

Sunt mai preocupati sa isi echilibreze slujba cu viata personala

Chiar daca Millennials sunt mai pretentiosi cand vine vorba despre locul de munca, de multe ori programul lor se prelungeste peste limita de 8 ore. De aceea, multi fac eforturi pentru a gasi un echilibru intre timpul petrecut la serviciu si timpul lor liber. Este drept ca isi obtin mai greu independenta financiara decat generatiile de dinaintea lor, dar sunt mai fericiti, pentru ca isi cauta in permanenta noi modalitati de a-si valorifica timpul liber.

Fie ca ies in oras sau pleaca intr-o minivacanta, ei reusesc sa isi imbogateasca experientele si sa se simta mai impliniti. Chiar daca iti doresti sa ai succes si un confort financiar care sa iti permita sa te bucuri de lucrurile care conteaza pentru tine, fa-ti un obicei din a te deconecta din cand in cand si de a-ti lua pauze pentru tine, in care sa petreci timp cu familia sau practicand un hobby.

Criticati adeseori pentru ca nu sunt dispusi sa munceasca la fel de mult ca parintii lor, numiti egoisti sau iresponsabili si mai putin motivati sa se casatoreasca devreme sau sa aiba copii, ei reusesc sa exceleze in multe aspecte ale vietii, iar din asta chiar avem ce invata.

Sursa foto: shutterstock, Copyright: Dubova, Monkey Business Images