Carei persoane nu i-a trecut prin minte macar o data in viata aceasta intrebare? Banuiesc ca tuturor. In momentele de solitudine, de tristete si chiar de bucurie, toti ne-am pus aceasta intrebare. Majoritatea suntem tentati sa atribuim totul destinului, iar de cele mai multe ori chiar suntem indreptatiti s-o facem. Ne nastem intr-o familie cu un nivel material redus; copii fiind ne-am dori jucariile pe care le are vecinul al carui tata este director de banca si a carui mama este deputat doar pentru ca nu le putem avea, asa cum mai tarziu, cand devenim adolescenti ne-am dori "hainele de firma" sau "masina de fite" pe care o poseda vecinul doar pentru ca ne este imposibil sa le obtinem in acel moment.
Nu stiu daca "vecinul" este mai fericit decat noi, nu cred ca banii reusesc sa suplineasca ceea ce e cu adevarat semnificativ in viata: dragostea, atentia acordata celui drag, insa stiu ca noi, cei care nu-i avem si tanjim dupa ei, nu facem altceva decat sa invinovatim destinul pentru nemultumirile si neimplinirile noastre.
Si daca privim lucrurile din punctul de vedere al sanatatii atat fizice, cat si mentale a unui individ?Desigur ca vom pune si acest aspect sub semnul destinului. Cu totii ne-am dori sa fim perfect sanatosi, dar din pacate sunt multi dintre noi care ne nastem cu deficiente, malformatii, boli incurabile. Uneori bolile incurabile apar pe parcursul vietii si atunci: cine-i "vinovat"? Oare tot destinul? Oare intreaga noastra viata depinde de el? De cele mai multe ori: DA! Daca luam drept exemplu trecerea in nefiinta a unei persoane dragi (mama, tata, frate, sora, iubit/a, amic/a), care vine mult mai devreme decat ne asteptam, in urma unui accident stupid sau a unei boli nevindecabile, cum reactionam? In prima instanta suferim enorm, ne plangem amarul zile, saptamani, luni, poate chiar ani in sir, dupa care ne resemnam si ne spunem: "Destinul asta !... Ce ti-e scris in frunte ti-e pus !"
Cred ca exista totusi si cazuri cand destinul nu mai e la mijloc, cand la mijloc sunt doar alegerile noastre si ma refer aici la relatiile care se destrama, fie ca e vorba de cele amoroase, fie ca e vorba de cele de amicitie. In momentul in care intalnim pe cineva, care la inceput ni se pare a fi "sufletul nostru pereche", iar pe parcurs se dovedeste a fi exact opusul nostru, relatia deteriorandu-se si ajungandu-se la despartire, suferinta acumulata in urma esecului n-o mai putem atribui destinului, ci propriei noastre alegeri.