Advertorial

În prezent, din ce în ce mai mulți români încep tratamentul de epilare definitivă pentru eliminarea pilozității excesive, dar și a foliculitei, infecția inestetică a firului de păr.

Iată de ce acest serviciu a crescut în popularitate într-un timp scurt: 

Epilarea definitivă înseamnă libertate de mișcare


Epilarea clasică implică foarte mult timp pierdut la saloanele de infrumusețare, fiind necesare minimum 2 programări pe lună. 

În comparație cu aceasta, epilarea definitivă oferă oamenilor libertatea de a face oricând ceea ce doresc, pentru că uită de grija epilatului, iar pielea este mereu fină. Încă de la prima sedință până la 30% din firele de păr nedorite sunt eradicate, iar in timpul tratamentului, foliculii piloși rămași cresc mai greu, mai rar și se decolorează, până la stadiul la care devin insesizabili cu ochiul liber. Așadar, prin epilarea definitivă economisești timp și energie și ai libertatea de a purta orice vrei, oricând dorești.

Epilare definitiva cu laser


Epilarea definitivă e mai avantajoasă ca preț pe termen lung 
Epilarea Definitivă este mai rentabilă decât epilatul clasic, dacă aduni costul sedințelor unui tratament complet și îl compari cu suma lunară necesară pentru epilare cu ceară, de exemplu. Mai mult, în centrele specializate în epilare definitivă, precum brandul Nomasvello, există oferte lunare și abonamente avantajoase, inclusiv full-body, cu până la 40% discount.

Epilare definitiva IPL

Epilarea definitivă crește stima de sine 
Dacă ai ratat de multe ori șansa de a merge la mare, la piscină, în vacanțe cu prietenii sau la SPA din cauza complexelor legate de foliculită sau fire de păr crescute sub piele, avem o veste bună: epilarea definitivă este singurul remediu eficient împotriva foliculitei (infecție inestetică, manifestata sub forma unor bubițe mici și rosii la nivelul foliculilor piloși).  Nu-ți pierde încrederea în tine și scapă de problema care îți dă bătăi de cap, pentru o piele impecabilă, fără imperfecțiuni. Altfel, riști să pierzi cele mai frumoase zile ale anului, făcându-ți griji inutile.


Epilarea definitivă înseamnă relaxare, răsfăț și înfrumusețare
Orice sedință de epilare definitivă este un moment autentic de răsfăț și relaxare, în timp ce primești servicii premium de înfrumusețare.  În saloanele Nomasvello, tratamentul se realizează cu tehnologiile laser diodă și IPL, fiind rapid, plăcut și confortabil.  Această procedură non-invazivă este complet nedureroasă și cu rezultate vizibile chiar de la prima ședință. Tu poți folosi timpul aferent programării pentru a naviga pe Internet, a citi o carte sau a vorbi la telefon, în timp ce specialiștii în domeniu elimină inamicul nr. 1 al pielii perfecte: părul nedorit. 


Începe Anul Nou cu o investiție în propria piele! Ca să te convingi că este ceea ce îți trebuie, poți testa gratuit epilarea definitivă la Nomasvello. 
Frumusețea se îngrijește!