Deși are o serie de funcții benefice, cum ar fi fotoprotecție, hidratare naturală și activitate antimicrobiană, totuși excesul poate da bătăi de cap. Combinat cu celulele moarte de la suprafața pielii, duce la formarea unui dop în interiorul porilor, iar rezultatele sunt punctele negre și iritațiile.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul, citește în continuare care sunt cauzele excesului de sebum și cum poate fi controlat.

Exces de sebum - care sunt cauzele?

Moștenirea genetică este una dintre principalele cauze ale excesului de sebum. Dacă unul dintre părinți are tenul gras ori mixt, atunci și copiii ar putea avea glande sebacee hiperactive.

Alimentația bogată în alimente grase și dulciuri, dar și în produse precum pâinea albă, pastele și orezul alb stimulează activitatea glandelor sebacee.

Exfolierea excesivă este alt factor care duce la exces de sebum. Cu cât cureți mai intens pielea, cu atât glandele sebacee vor secreta mai mult ulei natural pentru a compensa pierderile. Prin urmare, echilibrul este cheia unui ten frumos și sănătos.

În perioadele stresante, pielea tinde să secrete o cantitate mai mare de ulei natural. Același efect îl are și aplicarea unor produse de îngrijire neadecvate. Spre exemplu, cremele intens hidratante și fondurile de ten cu textură bogată pot să crească producția de sebum. De aceea este recomandat să utilizezi produse potrivite pentru întreținerea tenului gras/mixt, așa cum sunt cele care au proprietăți matifiante, în special în sezonul cald. O atenție deosebită trebuie acordată și spălării excesive a pielii fiindcă ar putea avea efecte inverse.

Și vârsta se află pe lista cauzelor excesului de sebum. În adolescență, pielea este mai grasă și mai predispusă la apariția coșurilor, iar la maturitate activitatea glandelor sebacee se reglează. În timp ce persoanele în vârstă se confruntă cu scăderea producției de sebum, motiv pentru care apar și primele semne ale îmbătrânirii pielii.

  Cum ții sub control excesul de sebum?

Excesul de sebum poate fi redus prin adoptarea unui stil de viață echilibrat și prin utilizarea unor produse special concepute pentru îngrijirea tenului gras/mixt.

Principalele schimbări pe care trebuie să le faci în rutina zilnică de îngrijire implică curățarea feței dimineața și seara cu gel spumant pentru piele grasă ori cu apă micelară. Pe eticheta produselor pe care le folosești trebuie să fie menționat non-comedogenic (care nu blochează porii).

Evită să utilizezi produse pe bază de ulei ori de alcool. Chiar dacă au efecte benefice asupra tenului altor femei, nu vor fi cei mai buni aliați și pentru pielea cu tendințe de îngrășare.

Nu exfolia tenul mai des de două ori pe săptămână ori o dată dacă pielea este sensibilă. Acest procedeu îndepărtează celulele moarte de la suprafața pielii, lăsând-o curată și catifelată, pregătită pentru aplicarea unei creme hidratante.

Evită să îți atingi tenul pe parcursul zilei fiindcă poți să crești riscul de apariție a coșurilor. Ține la îndemână șervețele special concepute pentru absorbția excesului de sebum. Tamponează ușor fața în zonele cu probleme.

Adoptă o dietă bazată pe legume și fructe bio, cereale, semințe și leguminoase.

Sursa foto: Photo by Elisa Ph. on Unsplash