In sfarsit eram fericiti. Am fost fericita pana intr-o seara cand am primit un telefon. Adrian fusese prins de politie cand fura dintr-o masina. Am simtit ca toata casa se prabuseste peste mine si viata mea este distrusa. Culmea culmilor, era si drogat cand a fost prins. Ce-am facut? Am fost alaturi de el cum am putut. Parintii mei spuneau ca le pare rau dar parca un sentiment de multumire se afisa in privirea lor, scapsera de el!
Au trecut 3 ani de atunci. Cand pot mai merg in vizita la el. Vorbim la telefon, cu greu pentru ca nu are voie. E bine ca reuseste si sunt fericita cand vorbim. Imi spune ca s-a schimbat si cand o sa iasa o sa-si termine studiile si vom intemeia o familie. Il cred iar, nu stiu de ce tot ma incapatanez sa-l cred. In tot acest timp am indepartat orice barbat care s-a apropiat de mine. Ma simt a lui si cu toate ca este la inchisoare eu continui sa-l astept. Ma intreb ce se va intampla daca lucrurile nu vor sta atat de bine intre noi. Eu m-am schimbat si cred ca si el s-a schimbat foarte mult. Inchisoarea poate schimba un om in bine sau il poate intransforma intr-o persoana de nerecunoscut.
Imi este teama de ceea ce va fi. La anul in vara o sa vina acasa. Oare voi reusi alaturi de el sa depasim toate prejudecatiile care vor aparea in calea noastra? Sper ca da, sper din tot sufletul ca acest gard care ne separa sa nu ne ingreuneze vietile si sa fim fericiti.
Mihaela