Prietenii vor fi prieteni...

... pana la proba contrarie.
O cunostinta recenta a indraznit sa imi povesteasca de ce a ales un barbat aparent nepotrivit pentru ea sa ii devina sot. Era singurul care nu o dezamagise. Era singurul care ii fusese alaturi indiferent de situatie, singurul care nu ii violase increderea. Trist? Nu il iubea pasional, nu era si nici nu fusese indragostita vreodata de el. Erau prieteni ce urmau sa poarte verighete.
Prietenii buni sunt pe cat de dificil de gasit, pe atat de dificil de pastrat. Dificil de gasit, pentru ca am devenit din ce in ce mai neincrezatori, atat in noi cat si in ceilalti, dificil de gasit, pentru ca nu mai avem timp sa legam prietenii. Greu de pastrat pentru ca nu avem timp sa le cultivam, greu de pastrat pentru ca in momentul in care un prieten greseste fata de noi, greseala capata dimensiuni catastrofale.
Cand esti dezamagit de o persoana apropiata, totul se naruie in jur. Si poate ca am fi putut tolera greseala daca era facuta de o persoana a carei parere nu conta. Problema este ca vom avea intotdeauna asteptari mult mai mari fata de prieteni decat fata de oricine altcineva. Si este normal. Pentru ca ii iubim, ei au potentialul de a ne rani cel mai puternic. Pe de alta parte, la nivelul simtului comun se stie deja ca ii lovim mai ales pe cei dragi. E un cerc vicios.
Prietenii vor fi prieteni pana la proba contrarie. Le acordam prezumtia de nevinovatie inconstient, dar devenim judecatori aspri in momentul in care ajung in fata noastra in calitate de vinovati. In final, poate iertam, dar nu uitam.

Ioana