Banuiesc ca mi-am ales singura acest stil de viata fiindca de-a lungul timpului am avut mai multe relatii cu diferiti barbati care m-au iubit, si-au dorit sa ne casatorim. Eu am refuzat. Deseori m-am distrat pe seama barbatilor, ma consideram un fel de femeie fatala, imposibil de domesticit.
Am cunoscut in urma cu cateva luni un barbat mai tanar. Mult mai tanar. Cu 15 ani mai mic decat mine. Initial m-am gandit ca va fi doar o alta aventura, ca nu are cum sa dauneze putina diversitate. E un barbat foarte atragator, inteligent, iar… sexul e fantastic! In timp, chiar daca eu nu m-am gandit niciodata ca aceasta relatie ar putea evolua in una serioasa, a devenit asa ceva: o relatie in toate puterea cuvantului. Ma intelege, ma asculta, ma sfatuieste si ma iubeste. Imi jura ca nu ma va insela nicicand si il cred fiindca el vede in mine totul, ma idolizeaza. Si sun flatata, recunosc. Si ma indragostesc pe zi ce trece de dragostea lui. Ce isi poate dori mai mult o femeie?
Sunt constienta ca e inca foarte tanar. Dar nici eu nu sunt batrana. Am timp pentru el si pentru mine. Si ce daca e inca student, iar eu am terminat demult facultatea? Daca eu lucrez si el nu? Oricum barbatii nu se maturizeaza niciodata, iar al meu este mai matur decat majoritatea. In plus ma iubeste si nu cred ca ar fi vreodata capabil sa ma insele. Spun asta, cred eu, in calitate de cunoscatoare, fiindca citesc barbati numai din priviri. Nu este o lauda, ci un fapt: am un anumit talent, sau poate este produsul experientei.