Totul a inceput cu un e-mail frumos! I-am raspuns. I-a placut. Apoi, am inceput sa vorbim ore in sir la telefon! Ii placea vocea mea, mie a lui. Si tot asa! M-a incurajat. M-a sustinut enorm de mult. Mi-a redat increderea in mine. Mi-a spus ca sunt deosebita si am multe calitati. M-am indragostit orbeste! Da, da! Nu ne vazusem niciodata. Mereu imi spunea: "Ne vedem sambata. Mergem la restaurant!" Pe ultima suta de metri, intervenea ceva. "Dar, gata. Meriti! Esti o fata speciala! Ne intalnim miercuri!" Apoi scuza: "M-a inundat vecinul. Astept instalatorul. Dar sigur bem un suc joi!" Din nou asteptari inselate. "Am fost sa-mi cumpar o combina. Am uitat sa te sun!" M-a durut enorm de mult. Simteam cum ma desfac, bucata cu bucata, ca un puzzle. Nimeni, niciodata, nu se jucase cu mine astfel.
Gelozia ma rodea... putin cate putin, de vineri seara pana luni sau marti, cand primeam telefonul mult asteptat. Imi amintesc ca, intr-o seara, gelozia mea a rabufnit. I-am zis: "Bine, sa ai o seara linistita! Nu vreau sa fiu a cincea roata de la caruta. El a ras, a intrebat: "Ce ai spus?" si ne-am luat la revedere.
Intr-un final, ne-am intalnit. M-am indragostit si mai tare de el! A fost o atractie fizica extrem de puternica! El... un barbat foarte destept, cu simtul umorului, usor sarcastic, dar foarte cuminte si timid. Nu a indraznit sa ma sarute, nici macar sa ma tina de mana. Ne-am intalnit de trei ori in trei saptamani. Niciodata in week-end! Intotdeauna se odihnea. Gelozia crestea! Dar nu ma plangeam nimanui. Eram indragostita. Pe 8 martie, mi-a trimis un e-mail in care imi spunea ca suntem incompatibili, ca sunt o tipa super, cu multe calitati si cel mai bine ar fi sa ne vedem fiecare de drumul lui. Am simtit ca tot Universul meu se prabuseste! Am plans,cum nu plansesem dupa nimeni pana atunci! Am crezut ca voi innebuni!