O expozitie ca o jucarie, la Elite Art Gallery!


De exemplu, Elite Art Gallery a pregatit in luna iunie, ceva doar pentru copii. Elite Art Gallery isi deschide portile, timp de 10 zile, pentru copiii cu varste cuprinse intre 3 si 103 ani si va invita la vernisajul expozitiei Joyful Worlds (Lumile Bucuriei) - Desene pentru parintii care-si iubesc copiii, eveniment care va avea loc marti, 1 iunie, ora 18.00, la Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti, strada Academiei, numarul 15 (in spatele Teatrului Odeon).

Cu patru luni in urma, artistii s-au intalnit cu specialistii in educatie si divertisment, rezultatul acestei intalniri fiind o serie de obiecte cu dubla valoare, artistica pe de o parte, dar si educativa (o scena de teatru de papusi, tablouri, o carte din ilustratii, decoratiuni pentru camera copilului, jucarii) care sa sprijine dezvoltarea personala a celui mic (cu accent pe creativitate, inteligenta, increderea in sine) si sa sustina comunicarea profunda intre parinte si copil. Toate elementele expuse sunt realizate de catre trei tineri artisti plastici: Ion Andrei Puican (priceput intr-ale desenului si cu o imaginatie de nestavilit), Doina Zavadschi (cea care a dat culoare Lumilor Bucuriei) si Iulian Danciu (cel ce a taiat lemnul cu pricepere, rabdare si bucurie, pentru a oferi suportul din care s-au nascut aceste lumi. Expozitia va fi, pe parcursul celor 10 zile, locul unde copiii si parintii se pot juca impreuna in cadrul atelierelor de creatie organizate (desen, modelaj, colaj si teatru de papusi).

Special pentru parinti a fost organizata si o intalnire cu binecunoscutul pedagog Irina Petrea (Super Nanny), care va dezvalui importanta folosirii tehnicilor creative in procesul de formare a personalitatii copilului. Psihologul Gina Balan, specializat in terapia prin arta, vine la intalnirea cu parintii si copiii si propune un week-end in care sa ne relaxam cu ajutorul art-terapiei si, de ce nu, sa tragem o concluzie in ceea ce priveste nevoile de comunicare in relatia parinte-copil.

Joyful Worlds –Desene pentru parintii care-si iubesc copiii este o expozitie in care sunteti asteptati nu ca simpli vizitatori, ci ca prieteni, pentru a intra intr-un joc al imaginatiei si al bucuriei.
Timp de zece zile (1 – 10 iunie), puteti vizita expozitia intre orele 10.00-18.00.


Mai multe detalii despre invitati, evenimente si programul acestora gasiti la www.eliteart-gallery.com.