Înainte de a trece în revistă câteva idei de cadouri, poți să-ți reamintești câteva dintre „regulile” care se impun în cazul unui asemenea mini eveniment din agenda ta.

Vizitele la bebeluși se realizează doar dacă „ești invitată”, confirmând ulterior vizita, fără a-i pune pe părinți în situații de-a dreptul stânjenitoare și incomode de tipul: „eram prin zonă, m-am gândit să trec pe la voi, să-l văd pe cel mic”. Anulează vizita dacă ești răcită sau ai o boală contagioasă, cum ar fi vărsat de vânt, chiar dacă e vorba de o formă pentru adulți.

Deși ai convingerea că ai abilități de „mamă” înnăscute, evită să ții bebelușul în brațe, iar dacă începe să plângă, nu ezita să ceri ajutorul unui părinte. Totodată, e recomandat să-ți pui telefonul pe „silent”, mai ales că e un sezon cu o vreme capricioasă, în care primești multe alarme de tip RO-Alert. Oricât ai fi de tentată, nu îl pupa pe cel mic pe față sau pe mânuțe, pentru că acesta oricum le va băga în guriță, iar sistemul lui imunitar nu este încă suficient de dezvoltat.

Totodată, abține-te să îți faci selfie-uri cu bebelușul, nici fotografii pe care apoi să le postezi pe Facebook sau Instagram, mai ales dacă părinții nu vor să îl expună pe cel mic. Și, desigur, oricât de curioasă ai fi, întrebările despre naștere, alăptare, depresie postpartum, adică intruzive și mult prea personale, nu-și au rostul și nici nu sunt indicate.

Înainte de a te decide asupra unui cadou anume, ia în considerare că mâncarea este mai mult decât binevenită, într-o perioadă în care mama are o mie de alte griji și responsabilități în plus decât gătitul.

 

Pe lângă câteva porții de paste și desert, iată ce ai putea să îi duci bebelușului:

Jucării

 

Oricât ar fi de mic, ai posibilitatea de a alege dintr-o gamă variată de jucarii bebelusi, potrivite oricărei vârste. Nu trebuie să te pricepi neapărat la astfel de achiziții, pentru că există un avantaj sigur: producătorii le sortează încă din etapa de producție și distribuție pe categorii de vârstă, sex, deși foarte multe sunt unisex, mai ales cele din pluș, cum ar fi ursuleții și alte „zuzupeturi” pentru dentiție.

 

Bijuterii personalizate

Mai ales dacă mama adoră accesoriile de orice fel, poți să alegi bijuterii de tipul îngeraș, piciorușe sau mânuțe de copil, cu un bănuț pe care e gravat numele celui mic sau o cruciuliță care să fie agățată de un șnur roșu. E de preferat să alegi ca metal argintul sau aurul, care nu se oxidează și nu afectează pielea sensibilă a celui mic.

 

Hăinuțe  

Oricât de clasic ar părea acest cadou, hăinuțele vor fi mereu apreciate și necesare, mai ales că ai de unde alege, fie că alegi să le achiziționezi fizic dintr-un magazin de profil, fie online. Alege hăinuțe de sezon, pentru că s-ar putea ca un combinezon pentru toamnă-iarnă să nu-l mai încapă pe junior.

Dacă te vei topi după bebeluș, încearcă să nu stai prea mult timp, pentru că mama cel mai probabil nu va avea curajul să-ți spună că e obosită, că e timpul să alăpteze sau că, după o noapte albă, are nevoie de un răgaz.

 

Sursă foto: unsplash.com