Mi-ai promis mie, femeie slaba, ca ma protejezi de tot raul, ca ma sprijini mereu si neconditionat si iata-ma aici, acum, intrebandu-ma daca singura, fara tine, as putea sa ma descurc. Mi-ai promis ca fara mine nu ai putea sa traiesti, dar pe zi ce trece ma conving ca barbatii isi sunt suficient siesi pentru a face dintr-o existenta banala una frumoasa si reala. Mon cher, mi-ai jurat ca doar eu te fac senin si fericit, dar constat ca orice lucru lumesc -o sticla rece de bere, o minge rotunda, un joc scurt pe calculator, o discutie seaca cu un amic, o poza deocheata cu un trup fals sau placut de femeie, toate acestea te rup total de griji. Atunci nu ai nevoie de nimeni, nici macar de mine ca sa fii fericit. Copil in lumea ta de jucarii, tu ai avea un sens complet si fara mine, ai putea in continuare sa existi placut...
M-ai promis ca nu o sa ma faci niciodata nefericita si iata-ma in aceasta dimineata, cand nu esti aici, cum sunt cea mai amarata femeie de pe pamant. Si doar pentru ca esti plecat, ca existi temporar in alta parte..
Mi-ai spus ca prietenia conteaza inainte de toate, insa de mult timp pun iubirea ta in locul ei, fara sa stau prea mult pe ganduri, fara sa-mi para de ceva rau. Prietenii nu tin decat partial de rost, de sens si de lumina. Mi-ai promis ca ma iubesti neconditionat, dar daca mi-as lua saptamani la rand concediu conjugal - sosete aruncate prin casa, puhoi de camasi punga in cosul de rufe, gunoi nedus, facturi neplatite, daca nu as clati cada dupa ce fac dus, daca as uita sa-l iau pe Tibi de la scoala- oare m-ai mai iubit la fel de mult? Daca ar fi sa plec eu vreodata, nu as fi decat o femeie fara discernamant si judecata, inconstienta de ceea ce a pierdut. Daca ar fi sa pleci tu vreodata, nu ai fi decat o fire indrazneata si curajoasa, boemul ratacit care a ales sa faca un gest dramatic. Daca as vrea sa plec acum de langa tine, nu as fi decat femeia care tocmai si-a pierdut fericirea si sensul de a fi.