Chiar dacă 8 Martie este considerată Ziua Internațională a Femeii, iar în România mulți ani la rând sărbătoarea s-a suprapus și cu Ziua Mamei, poate că nu toți știm că din 2010, în România, o lege specială specifică că Ziua Mamei va fi celebrată separat de Ziua Femeii, în prima duminică a lunii mai. Astfel, în 2021, sărbătoarea legală în care le vom celebra oficial pe scumpele noastre mame este ziua de 2 mai.

Indiferent de ziua în care alegem să ne onorăm mamele anul acesta (8 Martie sau 2 Mai), Ziua Mamei ne încântă pe noi toți, iar cei mici sunt mai mult decât bucuroși să își reverse iubirea pentru ființele care le oferă la rândul lor iubire necondiționată. Evident că cele mai frumoase și dragi cadouri pentru un suflet de mamă sunt cele realizate de manutele copiilor. Se simte în efortul micuților toată dragostea și legătura lor specială cu ființa care le-a dat viață, emoțiile, creativitatea și spiritul lor pur și ingenuu. Parcă își pun într-o felicitare simpatică toată recunoștința pentru grija și căldura oferite, iar pentru o mămică cred că nu există un cadou mai prețios sau o amintire mai veselă decât aceasta.

Ți-am pregătit mai jos câteva idei de cadouri speciale pentru mămici pe care cei mici le pot pregăti alături de tăticii, bunicii sau învățătoarea lor, idei de felicitări și mici cadouri cu suflet. Sunt ușor de realizat, chiar și de cei mici, iar mămica se va mândri cu asemenea “bijuterii” meșteșugite, expunându-le în casă sau păstrându-le cu drag într-un sertar al amintirilor inegalabile. Așadar, tătici și copii, care este preferatul vostru? Sunteți gata de treaba :)? 

Idei de Felicitări și cadouri DIY ce pot fi realizate de copii de Ziua Mamei sau de ziua aniversară Evantaiul-buchet realizat din lalele de hârtie 

Cutia înflorită și plină de... surprize 

Micul dejun este servit la pat... cu multă iubire 💕

 

Poiana cu narcise fermecate 

Ursulețul Teddy oferă o îmbrățișare cât el de mare 

Felicitare cu flori pastelate pentru mama 

  Felicitare de Ziua Mamei, cu flori realizate din hârtie colorată mototolită 

 

Felicitare declarativă de Ziua Mamei în formă de mâini 

Felicitare de Ziua Mamei cu flori din paste colorate tip fundițe 

Felicitare handmade pentru mama, cu pisicuțe iubitoare care se îmbrățișează 

 

Buchet de flori în stil evantai cu floricele din hârtie decupate și aplicate cu lipici 

 

Curcubeul din hârtie cu multe inimi care trimit iubirea acolo unde trebuie să ajungă 

 

 

Felicitare handmade realizată de copii pentru mama 

 

Inimile cusute bine cu nasturi sunt inimi nedezbinate 

 

Cutii din hârtie cu vaze desenate și decorate cu crenguțe înflorite și aplicate cu adeziv

 

Flori de hârtie pentru mama: DIY pentru copii de Ziua Mamei sau de ziua sa de naștere 

Ghiveciul de flori - cadoul perfect pentru mama de ziua sa aniversară sau de Ziua Mamei 

 

Felicitare 3D cu flori pentru Ziua Mamei sau zilele aniversare 

 

Proiect DIY pentru copii: albinuța zburătoare din floare-n floare 

Foto: De la Elena Hramova /Shutterstock

 

Pentru mama, cu dragoste - Felicitare cu inimi care se deschid