Astazi am invatat lucruri noi despre iubire si capacitatea acesteia de a se transforma in arta pe lumeaemica.ro si am ascultat totodata opinii inedite si interesante in cadrul discutiilor aprinse de pe forum.

A iubi cu sufletul si cu inima este o arta foarte speciala, iar dragostea implica trairi sufletesti foarte intense pe care le poti simti numai cu persoana pe care o iubesti si cu sufletul, dar si cu mintea. Arta iubirii se invata greu, dar merita invata", socoteste dalia.

vivia in schimb este de parere ca "dragostea este un sentiment sublim, insa exista foarte multe persoane care incearca sa evadeze din spatiul realitatii, cufundandu-se intr-o stare de nepasare si lasand in urma dragostea -sentiment platonic, cat si dragostea inocenta, marcata de amicitie. E trist ca aceasta lume tinde spre un alt univers, al indiferentei."

"Intr-adevar, dragostea este o arta, insa atunci cand exista reciprocitate in tot si in toate!", conchide  Mirella25.

Danut este cel care considera ca "a face dragoste este o arta. Pentru a face dragoste in adevaratul inteles al cuvantului este nevoie de o incredere perfecta intre cei doi parteneri. Daca reusesti sa ai un partener sau o partenera cu care sa practici sexul la nivel de arta, vei avea parte de placeri inimaginabile fata de cei care fac dragoste pentru satisfactii simple. Va propun sa acordati atentie maxima  dorintelor partenerului, preferintelor si veti fi rasplatiti cu aceeasi moneda".

"Cand ne aflam in intimitate cu o persoana, ii permitem sa intre in comuniune nu numai cu corpul nostru, ci si cu intreaga noastra personalitate. Fortele pure ale vietii comunica, independent de noi – si atunci nu putem sa ascundem cine suntem. Nu conteaza imaginea pe care o avem despre noi insine. Nu conteaza prefacatoriile rapide, iesirile onorabile. In sex, este greu sa-l pacalesti pe celalalt – fiindca acolo fiecare se arata asa cum este.