Insusi actul procrearii da dreptul copiilor sa aibe atat mama cat si tata. In mod tragic, insa, dreptul natural din nastere de a avea doi parinti este pierdut de multi copii ca o consecinta a divortului. In noua din zece cazuri de divort, mamele primesc custodia fizica a copiilor si tatii au dreptul de vizita, din doua in doua saptamani, in week-end. Pentru majoritatea tatilor care nu detin custodia, divortul nu pune capat numai casniciei, ci si participarii lor ca parinte. Un studiu national a descoperit faptul ca 49% dintre copii nu si-au vazut tatal nici macar o data in ultimul an, si mai putin de un copil din sase si-a vazut tatal o data pe saptamana.

Tatii au tendinta de a-si vedea copiii mai des in primii doi ani de la despartire, dar, pe masura ce anii trec, tatii isi vad din ce in ce mai rar copiii, in mod special datorita faptului ca se recasatoresc si au alti copii. Datorita prejudecatii ca femeile, si nu barbatii, ar trebui sa aibe grija de copii, multe persoane nu sunt preocupate de nedisponibilitatea tatilor. Totusi, cercetatorii au aratat ca unul dintre cei mai buni determinanti ai adaptabilitatii copilului dupa divort este prelungirea implicarii continue a tatalui in viata copilului. Acest capitol examineaza consecintele adverse pentru copii atunci cand tatii nu sunt disponibili si sugereaza modul de sprijinire a copiilor in a avea o relatie continua cu ambii parinti. 

Copiii pierd adesea ambii parinti intr-un divort

Am explicat ca singura si marea problema pentru copii mici in cazul unui divort este amenintarea pierderii ambilor parinti. Teama de a fi parasiti, abandonati este de multe ori constientizata pana la un anumit punct. Criza personala datorata despartirii si solicitarile imense ale statutului de parinte unic de multe ori determina mamele sa nu mai fie atat de disponibile copiilor lor. Acest stress si incarcare a mamelor, adaugat la implicarea minimala a tatilor dupa divort, diminueaza de multe ori apropierea copiilor de ambii parinti. Astfel, din punctul copiilor de vedere, li se pare ca si-ai pierdut ambii parinti in acest proces al divortului. Acest sentiment al pierderii atat de adanc resimtit cauzeaza multe dintre simptomele si problemele dezvoltate de copii in replica la separarea maritala.

Mamele singure sunt coplesite

In primul an si ceva ce urmeaza separarii maritale, mamele sunt de multe ori preocupate de problemele personale si financiare. Ca rezultat, ele se departeaza de copiii lor si nu mai sunt parinti eficace. Multe mame sunt profund mahnite de despartire, chiar daca ele au initiat-o, si eforturile lor de a face fata emotiilor si sentimentelor le poate distrage de la nevoile copiilor. In plus, mamele se confrunta de obicei cu noile solicitari ale statutului de parinte-unic – stabilirea unei noi retele emotionale de sprijin si, in multe cazuri, gasirea unei slujbe si intrarea in campul muncii. Daca tatal nu este implicat in mod activ, ea trebuie sa preia unele din responsabilitatile lui parintesti, precum disciplinarea copiilor. Aceasta sarcina este in mod special dificila pentru multe mame singure deoarece copiii, fie ei din familii intacte sau divortate, manifesta mai multa neascultare fata de mama decat de tata.