Vorbele pline de regret ale unui tata catre fiul sau, o lectie nepretuita de viata
In urma cu cateva seri citeam o carte foarte draga mie si am descoperit un pasaj minunat care mi-a amintit cat de pretioasa este viata si cat greu este, de cele mai multe ori, sa vedem darurile ei. M-a invatat ca inainte de toate sa incerc sa privesc cu inima si sa nu dau curs vorbelor rele si criticilor pe care le am, indiferent de situatia in care ma aflu. Critica nu ajuta la nimic, doar otraveste sufletul celui care o face si celui care o primeste.
„Asculta, fiule: Iti spun toate acestea in timp ce tu dormi, cu manuta sub obraz si cu buclele tale blonde umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum cateva minute, in timp ce stateam si imi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de un val de remuscare. Vina m-a facut sa vin langa patul tau.
Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine. Te-am certat atunci cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai strers prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am tipat la tine atunci cand ti-ai aruncat lucrurile pe podea.
Si la micul dejun ti-am gasit vina. Ai varsat bautura. Ai infulecat mancarea. Ti-ai pus coatele pe masa. Ai pus prea mult unt pe paine. Cand te-ai dus la joaca si eu ma indreptam spre slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai zis „Pa, tati!” iar eu m-am incruntat si ti-am spus „Indreapta-ti umerii!”.
Mai tii minte, mai tarziu, cand citeam in biblioteca, cum ai intrat timid, cu un fel de umbra de durere in privire? Cand mi-am ridicat privirea din ziar, iritat de intrerupere, ai ezitat in fata usii. Te-am repezit si te-am intrebat „Ce vrei?”