Doi prieteni se intalnesc cu ocazia reuniunii organizate de scoala evreiasca pe care au absolvit-o cu ani in urma. Atat Guido, fotograf, cat si Charlie, psiholog de meserie, au in jur de 40 de ani si sunt atrasi de o aceeasi femeie, casatorita, care se numeste Aviva si este profesoara de violoncel. Charlie incepe o terapie cu Aviva, fara sa stie ca aceasta este iubita lui Guido. Nici Aviva, pe de alta parte, nu cunoaste legatura dintre cei doi barbati.

O ampla poveste despre iubire si placere relatata din triplul punct de vedere al acestor personaje. Evident, pe parcursul ei apar complicatii, iar cei trei protagonisti se confrunta rand pe rand cu gelozia, dorinta de libertate si dificultatea de a pastra un secret. De unde si tenta de seriozitate, seductie, dar si umor negru a romanului.

"Jurnalul unei femei adultere" este o carte inedita, textul fiind insotit de un glosar explicativ care ofera detalii picante despre poveste, surprize si glume. Intampinate cu entuziasm de critici ca fiind «minunate si incantatoare», «desavarsite si hipnotice», cartile lui Leviant il certifica pe acesta drept unul dintre romancierii cei mai talentati de astazi. 'Jurnalul unei femei adultere" a fost nominalizat de redactia Lire in lista celor mai bune romane din 2008. Aceasta opera scrisa intra cu siguranta in categoria de carti de citit la plaja.

«Un stil original, o imaginatie debordanta, dinamism si idei provocatoare: cel mai recent roman al lui Curt Leviant, asemenea celorlalte carti ale lui, e o adevarata incantare pentru cititorul receptiv la emotie.» Elie Wiesel

«Un roman magic, incantator... Te intriga, e plin de senzualitate... O scriitura desavarsita.» New York Times Book Review

«Jurnalul unei femei adultere constituie o reusita literara, in mod evident mult mai mult decat o lectura adresata celor care sufera de infidelitate conjugala.» Lire

«Cartea este opera unui moralist, care insa evita sa ne sufoce cu precepte morale. Ea jongleaza cu remarci spirituale si pline de umor, dezva- luind ceasornicaria intima a dorintei.» L’Express

«O poveste care te hipnotizeaza, plina de poezie si stralucit tesuta.» Publishers Weekly