Este vorba despre o manifestatie care se va desfasura in cel putin 35 de orase din toata tara si in alte 12 orase internationale, pe data de 15 mai 2010. Poate sa participe oricine isi doreste sa imparta zambete si voie buna.

Initiatorii acestei campanii optimiste sunt cativa tineri aflati in spatele proiectului “Lume Buna”. Ei ne-au impartasit cateva ganduri despre idealul de a face milioane de oameni sa zambeasca.

Ideea campaniei a pornit de la o discutie intre Lucian, unul din voluntarii Lume Buna si Mihail (fondatorul LumeBuna) in care Lucian isi exprima viziunea de a face 1.000.000 de oameni sa zambeasca si incerca sa gaseasca o modalitatea de a contoriza si de a vedea efectiv ca oamenii zambesc.

"Ne gandeam cum sa impartim zambete. Sa le zambim asa oamenilor direct? Am tot discutat si pentru ca mai dadusem inainte cateva biletele cu zambete asa, ca forma de multumire, Mihail (unul dintre voluntarii LumeBuna) a propus sa impartim zambete in acest mod. Si asa a pornit toata aventura frumoasa cu zambetele :)", marturiseste Lucian Ghinda, initiatorul campaniei.

Primele trei campanii “Daruieste un zambet” au avut loc in iulie, septembrie si decembrie 2009, cand participantii au reusit sa faca peste 15.000 de oameni sa zambeasca. Acum, targetul este si mai ambitios: “Scopul este sa facem cel putin 1.000.000 de oameni din tara si din alte tari sa zambeasca”, spun organizatorii.

“Este un pas mic pentru cel care il ofera si are un impact puternic pentru cel care il primeste. De aceea ne-am propus sa impartim zambete prin orase, sa aducem o clipa de fericire tuturor celor pe care ii vom intalni intr-o dupa-amiaza de sambata. Ne-am propus sa facem oamenii sa zambeasca atunci cand merg pe strada!”

    Cum va fi “smuls” un zambet?


Pe cat mai multe bucatele de hartie, participantii trebuie sa deseneze un zambaret (smiley face) si sa scrie de mana “Un zambet pentru tine”. Aceasta bucatica de hartie va fi oferita, alaturi de un zambet propriu, persoanelor intalnite in anumite locuri.

Participantii la celelate campanii au scris despre cat de bine s-au simtit sa imparta zambete si despre atmosfera speciala pe care au reusit sa o creeze printre oamenii care lasa sa li se citeasca grijile si problemele pe chip. Foto: Pink Sherbet