Celine Dion nu este în cea mai bună perioadă a sa, asta pentru că problemele de sănătare din ultimul timp i-au dat de furcă îndrăgitei artiste. Cu toate că își ține la curent fanii cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei și este o fire extrem de deschisă cu publicul, de această dată fanii au avut motive întemeiate de îngrijorare.

În ultima perioadă, Celine Dion nu a mai apărut atât de mult în spațiul public, ba chiar a fost nevoită să își anuleze turneul mondial, iar suferințele sale i-au schimbat radical stilul de viață. Recent, Celine Dion a postat pe social media noi detalii despre starea ei de sănătate și despre perioada grea prin care trece.

"Chiar speram că voi fi bine pentru a merge până în acest moment, dar presupun că trebuie doar să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Există o multitudine de lucruri organizatorice și pregătiri pentru spectacolele noastre, așa că trebuie să luăm decizii astăzi care vor afecta planurile după două luni. Voi fi atât de bucurosă să revin la sănătatea deplină, precum și faptul că toți am depășit această pandemie și abia aștept să mă întorc pe scenă. Între timp, am fost foarte impresionată de toate cuvintele de încurajare pe care toată lumea mi le-a trimis pe rețelele sociale. Vă simt dragostea și sprijinul și asta înseamnă enorm pentru mine. - Celine xx...", a scris artista pe Instagram.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Céline Dion (@celinedion)

 

Boala de care suferă Celine Dion

Celine Dion a lăsat pe toată lumea cu gura căscată atunci când a anunțat că suferă de o boală incurabilă, care îi afectează major viața. Artista suferă de degenerescență musculară, afecțiune ce se manifestă prin dificultatea progresivă și absența mișcărilor spontane ale mușchilor, care într-un final duce la incapacitatea de deplasare.