Un oraș din Brazilia se remarcă printr-o situație cu totul aparte, nemaiîntâlnită până acum. Noiva Do Cordeiro este cu siguranță tărâmul femeilor, asta pentru că aici trăiesc aproximativ 600 de reprezentate ale sexului frumos, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.

În comunitatea din sud-estul Brazilei femeile sunt la conducere și au reguli stricte cu privire la prezența bărbaților pe teritoriul lor. Femeile care sunt căsătorite și au fii de peste 18 ani trebuie să îi trimită pe aceștia cât mai departe de casă, având voie să vină înapoi doar în weekend.

"Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, a declarat una dintre femei, Rosalee Fernandes, pentru Daily Mail.

“Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a mai adaugat aceasta.

Totuși, rămâne problema lipsei unui partner de viață, dar acest lucru nu le îngrijorează prea tare pe localnice.

Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus o altă femeie din acele locuri.

Pentru ca bărbații să poată intra în Noiva Do Cordeiro este nevoie să se supună regulilor pe care femeile le-au impus: "Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre.”, a declarat una dintre localnice.