Dacă cea mai bună prietenă a ta s-a logodit şi te gândești să fii tu cea care îi organizează o petrecere de logodnă, iată câteva aspecte pe care ar trebui să le iei în considerare.

Alege locul potrivit

Înainte de orice, trebuie să stabilești locul în care va avea loc această petrecere. Poate fi unul cu semnificație specială pentru cuplu - cafeneaua sau restaurantul la care au mers la prima întâlnire - sau unul care îndeplinește condițiile specifice de care ai tu nevoie pentru a organiza o reuniune pe gustul prietenilor tăi. Atunci când alegi locul, trebuie să fixezi, în același timp, şi data, ca să poţi faci o rezervare.

Stabilește bugetul

Înainte de a stabili câte persoane vrei să inviți la această petrecere, trebuie să faci o estimare a bugetului. Desigur, nu este obligația ta să plătești pentru această petrecere. La acest buget pot contribui și familiile logodnicilor, alți prieteni și chiar fericitul cuplu. Suma totală nu ar trebui totuși să depășească valoarea unui inel de logodna cu un pret rezonabil.

Creează meniul

O parte foarte importantă a oricărei petreceri este meniul. Consultă-te cu viitorii miri cu privire la produsele culinare ce ar trebui incluse în acest meniu. Desigur, puteţi alege un format de tip bufet suedez, cu mai multe tipuri de gustări şi diferite băuturi sau cocktailuri, mai ales dacă bugetul este mai curând limitat.

Alege o temă

O petrecere tematică este, de obicei, mult mai amuzantă. De exemplu, poţi sugera ca temă anii ’80 sau pur şi simplu ceva şi mai generic de tipul „Dragoste la Paris”. Te poți inspira şi din preferinţele sau pasiunile celor doi îndrăgostiţi pe care îi sărbătoriţi. Desigur, ţinutele invitaţilor, dar şi decorul din locul care va găzdui petrecerea trebuie să fie în armonie cu tema aleasă.

Trimite invitațiile

Dacă ai ales o temă, poţi crea nişte invitații simpatice care să o pună în valoare. Trimite invitaţiile din timp şi fă o listă cu confirmări. Dacă invitaţii nu răspund în timp util pentru a transmite informațiile necesare serviciului de catering, nu ezita să-i suni pentru a şti cu exactitate câte persoane vor fi prezente la eveniment.

Organizează câteva activităţi amuzante

Desigur, o petrecere de logodnă este un moment de bucurie pentru toţi cei prezenţi, dar totul poate fi şi mai amuzant, dacă organizezi şi câteva activităţi amuzante. Poate fi absolut orice, de la karaoke la jocuri sau tombole. În felul acesta, toată lumea poate participa în mod inedit la petrecere şi evenimentul va deveni cu adevărat memorabil.

Amintiri pentru toată viaţa

Chiar dacă toată lumea va face fotografii cu telefonul, va fi greu să strângi toate pozele de la invitaţi, aşa că o idee bună ar fi să angajaţi un fotograf. Nu numai că o să aveţi fotografii de o calitate mult mai bună, dar nici nu va mai fi nevoie să decideţi cine apare în poze şi cine este fotograful de serviciu. În plus, la final poţi face o selecţie cu cele mai frumoase imagini pentru a crea un album virtual pe care să-l trimiţi tuturor invitaţilor.

O petrecere de logodnă pentru prietena ta cea mai bună poate fi cel mai frumos cadou cu ocazia acestui eveniment fericit din viaţa ei. Cu puţină organizare şi răbdare îi poţi organiza cea mai frumoasă petrecere!

Sursa foto: Fotografie creată de Scott Webb, de la Pexels