Zvonurile potrivit cărora Brigitte Macron s-ar fi născut bărbat au ajuns pe prima pagină a publicațiilor din Franța. Presa franceză a scris despre o posibilă schimbare de sex pe care soția lui Emmanuel Macron și-ar fi făcut-o acum câțiva ani. Astfel, în urma bârfelor care nu îi aduc niciun beneficiu, ba din contră, prima doamnă a Franței s-a hotărât să ia măsuri radicale.

Brigitte Macron a decis să îi dea în judecată pe cei care au răspândit zvonurile cum că s-ar fi născut bărbat. Cei care au scris aceste lucruri au mai spus și că numele cu care s-a născut soția președintelui Franței este Jean-Michel Trogneux. Brigitte Macron este pe cale să depună o plângere împotriva instigatorilor acestei teorii care ocupă primul loc în ziarele din Franța.

Teoriile există de ceva vreme în Franța

Bârfele cu privire la identitatea primei doamne a Franței au început să apară încă de la începutul lunii septembrie. În ultima perioadă zvonurile au început să se răspândească rapid prin intermediul platformei Twitter. 

Jurnaliștii care au născocit teoria ce se află pe primul în Trending au mai spus și că cei trei copii pe care Brigitte Macron îi are din fosta căsnicie nu ar fi ai ei. Presa susține că aceste teorii se bazează pe o investigație atentă și detaliată care a durat trei ani.