Ana Baniciu a ieșit câștigătoare, alături de Raluka, în primul sezon al emisiunii Asia Express. Deși a fost prima ei experiență de acest fel, artista s-a descurcat minunat și a demonstrat că are abilitățile necesare pentru o luptă strânsă, ca cea din competiția difuzată la Antena 1. 

În concurs, fiica lui Mircea Baniciu s-a luptat din greu pentru a ajunge cât mai aproape de finală și a suportat dureri fizice și condiții de trai cum numai în filme a mai văzut. Totuși, artista le-a demonstrat tututor că este o luptătoare și că ambiția și determinarea ei sunt punctele cheie.

Acum, când un nou sezon Survivor este pe cale să înceapă, Ana Baniciu a vorbit despre propunerea pe care a primit-o în cadrul noului concurs, dar și despre refuzul care a venit imediat din partea artistei.

"Nu m-aș mai duce la alt show. Am mai avut propuneri. Am avut propuneri de la „Survivor” în fiecare an, propuneri pe bani foarte mulți. Eu sunt de părere că am făcut un reality show pe care l-am și câștigat. Dacă mă prezint la altul, acum, ce vor zice oamenii?! Mi se pare că nu o să-l mai câștig. Asta e o dată-n viață. Acum, eu nu cred că mai am vreo șansă. Strategic vorbind, din partea unei televiziuni. Vin eu și tot eu câștig?! Păi oamenii de acasă ce o să zică?! Eu nu cred că o să mai câștig un alt reality show." a declarat fiica lui Mircea Baniciu într-un podcast unde a fost invitată.