In perioada 9 - 21 iunie 2009 te asteptam la Muzeul Municipiului Bucuresti la expozitia foto "Trecut-au anii...", te asteptam la o intalnire cu anii tineretii/copilariei noastre prin imagini surprinse pe strazile urbei in ultimele patru decenii. Detalii la www.orasul.ro.

Noi, Asociatia Bucurestiul meu drag si Muzeul Municipiului Bucuresti, am adunat la un loc pentru aceasta inedita expozitie 104 fotografii care reprezinta instantanee ale ultimilor 40 de ani din viata orasului. Fotografiile vechi sunt din arhiva muzeului, cele actuale sunt realizate de membrii Asociatiei Bucurestiul meu drag. Preparatorul expozitiei: Andrei Birsan

Savoarea Bucurestilor se regaseste in cele mai fine detalii ale imaginilor, fotografiile fiind tiparite folosind tehnica imprimarii pe canvas satinat pentru utilizare outdoor. Imaginile sunt reproduse pastrand acuratetea culorilor, cu gradatii fine de nuanta.

Designul expozitiei este realizat de Doc Comm.

Vernisajul expozitiei a avut loc marti, 9 iunie 2009, orele 18.00, in curtea Muzeului Municipiului Bucuresti.

Invitati speciali:
Domnul prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc - presedinte Ordinul Arhitectilor din Bucuresti
Domnul George Potra - Presedinte Fundatia Europeana Titulescu