Comunicat de presa

"7 ULTRA-zile in Florida!” va avea loc in perioada 15 ianuarie – 27 ianuarie, iar premiul consta intr-o calatorie (transport si cazare gratuite) in Florida, oferita de Escapage Travel.

Castigatorul va face parte din echipa de suport a lui Andrei Rosu, care spera sa devina primul roman din istorie care termina cu succes un campionat de ultra triatlon. Participarea de anul acesta reprezinta finala campionatului mondial de ultra triatlon, Double Iron Florida 2013.

Participantii la concurs trebuie sa se inscrie la urmatorul link: www.7card.ro/castiga-7-ultra-zile-in-florida.html si sa raspunda la provocarea “Convinge-ne ca TU esti persoana care trebuie sa mearga cu Andrei Rosu la ultra triatlonul Double Iron Florida, ce se va desfasura in perioada 1-2 martie 2013!

Da-ne intre 1 si 7 motive pentru care crezi ca TU meriti sa pleci in America! Da share pe wall-ul tau de Facebook, aduna cel putin 100 de like-uri pe pagina ta de inscriere (URL www.7card.ro), pune-ti toti prietenii in miscare si castiga o excursie in America de 7 zile, alaturi de Andrei Rosu si echipa sa de suport!".

Cei care vor avea minim 100 de like-uri pe pagina de inscriere vor participa la o tragere la sorti, in urma careia se vor extrage 20 de finalisti. Acestia vor fi evaluati de catre juriul format din reprezentantii 7card si Andrei Rosu, motivele enumerate in pagina de inscriere urmand sa fie evaluate in functie de 5 criterii obligatorii: creativitate, originalitate, putere de convingere, coerenta si claritate.


Plecarea va avea loc pe data de 26 februarie 2013, iar intoarcerea in Romania este programata pentru 4 martie 2013. Andrei Rosu, detinator al recordului mondial „7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente”, este singurul roman care a participat la Maratonul de la Polul Nord (2010). Pana in prezent, Andrei a adunat un numar impresionant de participari la maratoane, ultramaratoane si triatloane nationale si internationale.


Ultra triatlonul Double Iron presupune 7.8 km de inot, 360 de kilometri pe bicicleta si un dublu maraton (84.4 km). Timpul limita este de 36 de ore, cele 3 probe desfasurandu-se fara pauza.

Foto fr si main: By Ingo70 /Shutterstock