Descoperiți o superbă poezie scrisă de talentata pană a superbei poete Magda Isanos, versuri care ne invită să medităm la efemeritatea vieții și la incapacitatea noastră umană de a ne bucura de tot ceea ce înseamnă clipa prezentă în ciuda faptului că știm că viața noastră este uneori cât o clipire de gene în eternitate și că viața în sine își va continua cursul chiar și după ce noi nu vom mai fi în această formă fizică...
Magda Isanos
E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apă care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
și celălalt - și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.
~ de Magda Isanos
* Poezia de mai sus a fost scrisă și publicată în 1937 de poeta și prozatoarea română Magda Isanos.
Magda Isanos s-a născut la Iași, în anul 1916, și a murit în noiembrie 1944. Autoarea a fost și avocată și, în ciuda vieții sale scurte, opera literară a Magnei Isanos a fost una prolifică și genială. Chiar dacă în 1944 un bombardament de aviație a distrus manuscrisele Magdei și ale lui Eusebiu Camiliar, au rămas posterității poeziile sale deosebite și o parte din proza scrisă de talentata poetă în timpul vieții.
Foto fr si main: andreiuc88 /Shutterstock