Efectul vopselei decorative

Pentru un impact estetic deosebit, alege vopsele decorative de interior și transformă complet aspectul unei încăperi. Poți opta pentru vopsirea unui perete-accent sau a întregii camere, în funcție de aspectul dorit. Cele mai populare efecte ale finisajului sunt cele metalizate, lucioase sau mate.

De asemenea, poți găsi vopsele decorative cu efect de rugină, de beton industrial, de nisip, de marmură sau de tablă de scris. Pentru a face ca o cameră să pară mai spațioasă și mai luminoasă, alege culori deschise. În schimb, nuanțele închise pot adăuga o notă de intimitate sau de mister. 

Tehnica de aplicare și consumul

Pentru a obține efectul dorit, este esențial să te asiguri că vopseaua decorativă este aplicată corect și că ai o cantitate de produs suficientă pentru a finaliza lucrarea ta. Verifică specificațiile oferite de producător în fișa tehnică.

Alege o tehnică de aplicare pe care o stăpânești sau găsește echipa potrivită de meseriași care să te ajute. Totodată, consumul de vopsea pe metru pătrat poate fi un indicator bun de comparare a prețului pentru produsele cu proprietăți identice sau similare. 

Clasa de lavabilitate

Lavabilitatea se referă la capacitatea vopselei de a rezista la spălări sau curățări multiple. Acest aspect influențează prețul și este esențial să alegi produsul potrivit pentru finisajul pereților, în funcție de încăpere și de nevoile familiei.

Vopselele se împart în patru clase de lavabilitate. Vestea bună este că vopselele decorative au clasă de lavabilitate excelentă, adica au în general Clasa 1, care indică cel mai ridicat grad de lavabilitate. Astfel, stratul de finisaj poate fi curățat ușor, în mod repetat. 

Clasa de acoperire a vopselei

Un indicator esențial al calității și eficacității vopselei este capacitatea sa de acoperire. Acest parametru determină cât de bine poate finisajul să acopere suprafața pereților, astfel încât să nu se observe stratul anterior aplicării. În general, la vopsele Clasa 1 de acoperire este considerată cea mai bună. Însă vopselele decorative pot merge pana la Clasa 5, în cazul in care efectul decorativ merge până la transparență.

Compoziția chimică a vopselei

În funcție de compoziția chimică, vopselele se împart în mai multe tipuri și subtipuri. Vopselele decorative sunt vopsele pe baza de apă, fără solvenți.

Cea mai bună vopsea decorativă este cea care se potrivește specificațiilor proiectului tău. Ia în considerare atât aspectele care țin de partea estetică, precum efectul și culoarea, cât și caracteristicile de durabilitate și performanță, cum sunt clasa de lavabilitate și de acoperire sau compoziția chimică.

Sursă foto: shutterstock.com