Camere de supraveghere

Primul lucru după care se uită hoții atunci când își fac documentarea în teren sunt camerele de supraveghere și poziționarea acestora. Simpla prezență a acestor dispozitive are darul să-i descurajeze pentru că îi pot da de gol chiar în timp ce acționează sau pot pune polițiștii pe urmele lor datorită imaginilor stocate. De aceea, o investiție într-un sistem de supraveghere video este absolut necesară, dacă vrei să-ți știi locuința în siguranță. Ideal este să folosești mai multe camere care să filmeze din diferite unghiuri, astfel încât să acopere tot perimetrul curții, ușa și ferestrele casei, precum și strada.  

Sistem de alarmă

O altă modalitate de a fi scutit de vizita musafirilor nepoftiți o reprezintă folosirea unui sistem de alarmă antiefracție. Acesta este extrem de util în perioadele în care lipsești de acasă mai mult timp, atunci când hoții ar putea acționa nestingheriți. Sistemul se activează simplu, când pleci de acasă, iar orice încercare de forțare a ușilor sau ferestrelor va declanșa alarma. Ideal este ca sistemul să fie dotat și cu senzori de mișcare, în eventualitatea în care un spărgător ar pătrunde în casă pe o ușă sau fereastră uitată deschisă.

Porți automatizate

Pentru a ajunge în casă, hoții trebuie mai întâi să se strecoare în curte, iar mulți preferă să intre pe poartă, pentru a atrage cât mai puțin atenția. De obicei, încuietorile porților nu sunt performante, așa că un spărgător cu experiență nu are mari probleme în a le forța.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul unei porți automatizate. Aceasta este acționată de un motor electric și poate fi deschisă doar din telecomandă, fiind aproape imposibil de trecut de un spărgător. Nu doar că rămâne neclintită, în ciuda eforturilor acestuia, dar poate trimite și o notificare pe telefonul proprietarului, prin care îl anunță despre incident. Unele sisteme sunt prevăzute chiar și cu un dispozitiv de alarmă, care se declanșează când poarta este forțată. Sistemele automatizate se folosesc pentru porțile mari sau ușile de garaj, în timp ce la poarta mică poți instala un interfon.

Iluminat cu senzori de mișcare

Cei mai mulți hoți preferă să acționeze la adăpostul întunericului, după ce studiază terenul în timpul zilei. Dacă găsesc curtea cufundată în beznă, consideră asta un mare avantaj, însă își vor schimba impresia atunci când se vor trezi brusc în „lumina reflectoarelor”. Un sistem de iluminat cu senzori de mișcare va pune pe fugă orice hoț căzut într-o astfel de capcană, activându-se doar când cineva umblă prin curte. În plus este și un mijloc economic de iluminare a curții, ajutându-te să dormi liniștit, fără a fi nevoie să ții permanent becurile aprinse.

Tunde tufișurile și gardul viu

Dacă ai o curte cu multă verdeață, este recomandat să nu lași tufișurile și gardul viu să crească foarte înalt, pentru că astfel devin ascunzători ideale pentru hoți. Aceștia se pot strecura în curte pentru a se camufla apoi în tufișuri sau în spatele gardului viu, așteptând răbdători să pleci de acasă. De aceea, este bine ca aceste elemente să fie permanent tunse și întreținute, la fel ca și copacii crescuți în apropierea casei.

Ține cont de aceste recomandări și locuința ta va fi permanent în siguranță, iar tu vei scăpa de grija vizitelor nedorite.    

Sursa foto: Pixabay