De la cursul de marketing stim ca un produs de marca reuseste sa isi comunice utilitatea, avantajele, valoarea atat de bine incat piata permite sa fie vandut la un pret mai mare decat produsele concurente, sa castige loialitatea clientilor, sa creasca valoarea companiei cu mult peste nivelul activelor detinute si sa isi pastreze pozitia de varf chiar si in timpul recesiunii economice.

La fel e si pe piata muncii.


Care este secretul brandului? As putea enumera 1000 si chiar mai multe: pentru fiecare brand cel putin cate unul. Atribute precum consistenta, claritatea, autenticitatea, calitatile superioare, pozitionarea distincta, relevanta, credibilitatea, vizibilitatea caracterizeaza la fel de bine si o marca de produs si una de serviciu, de corporatie sau personala.

Dar in articolul de fata ma voi opri doar la trei reguli de baza: creeaza, comunica si imbunatateste.

1. Creeaza

Sunt trei niveluri la care iti poti construi brandul:
- Nivelul obiectivelor
- Nivelul competentelor
- Nivelul mediului

Clarificarea obiectivelor de cariera este primul pas catre succes. Vrei sa fii Numarul 1? Acum poti fi daca alegi cum trebuie nisa de expertiza pe care sa lucrezi. De exemplu, daca proiectezi site-uri web, o nisa este optimizarea lor pentru motoarele de cautare. Pentru specialisti in marketing, o nisa ar fi marketingul direct pentru produse si servicii IT, iar o subnisa direct mailingul pentru produse CRM in domeniul medical. Cu cat mai ingusta este nisa, cu atat mai mari sunt sansele sa devii cunoscut ca fiind cel mai bun. Alege o pozitionare care sa te diferentieze si sa iti asigure vizibilitate maxima.

In continuare analizeaza competentele cheie pentru atingerea obiectivului propus si alege 3-5 atribute pe care sa te concentrezi. Daca ar fi sa te prezinti, pe acestea trebuie sa le scoti in evidenta si sa le sustii cu dovezi si exemple.