Interviurile sunt stresante, dar și complet necesare pentru a obține locul de muncă dorit. Ca să ai o carieră de succes, e nevoie să știi cum să procedezi ca să îți crești șansele. Uneori, chiar dacă te califici perfect pentru un job, concurența pentru aceasta este mare și nu ai nicio certitudine că îl poți obține. În consecință, va trebui să depui eforturi suplimentare în cadrul interviului.

Iată câteva idei pe care să le pui în practică pentru șanse mai mari la un interviu pentru un job cu concurență mare:

Lasă o impresie bună înainte să intri pe ușă

Companiile pot primi mii de CV-uri. Dacă ai fost ținut minte din numărul mare de aplicanți, atunci ai un avantaj important. De aceea, când aplici la un job, obiectivul nu este doar să fii chemată la interviu, ci și să devii un candidat memorabil. Ca să faci acest lucru, va trebui să depui câteva eforturi suplimentare. Pe lângă un CV bine făcut, e bine să trimiți și o scrisoare de recomandare. Opinia unei persoane cu funcție de conducere de la un loc de muncă din trecut va cântări în avantajul tău.

Pune întrebările potrivite

Nu fi pasivă în timpul interviului. Arată-i recrutorului că îți pasă de acest loc de muncă și că ești persoana potrivită, punând câteva întrebări în timpul interviului. Poți întreba despre provocările jobului, despre lucrurile cu care poți fi de ajutor în primele luni de muncă, pentru a face tranziția mai ușoară, sau despre posibilitățile de avansare în companie pe termen mediu și lung. În schimb, evită să întrebi despre zile libere, despre ceea ce face compania (ar trebui să afli asta înainte de interviu) sau dacă ai primit jobul.

Fii sigură pe tine

Atunci când arăți că ai încredere în tine, îi inviți și pe alții să facă același lucru. Chiar dacă ai emoții, încearcă să le ții sub control. Glassdoor sugerează să faci următoarele lucruri ca să fii și să arăți mai încrezătoare în propriile forțe:

Gândește-te la faptul că din moment ce ai fost chemată la interviu, persoana care recrutează crede că există o șansă destul de mare să fii calificată pentru jobul respectiv. Îmbracă-te serios și evită hainele colorate. Fă exerciții fizice înainte de interviu. Odihnește-te în seara anterioară interviului. Mănâncă micul dejun. Spune o poveste

Nu răspunde mecanic și scurt la întrebări. Atunci când găsești ocazia potrivită, poate fi de ajutor să povestești o întâmplare relevantă. Astfel, poți arăta mai multe despre personalitatea și modul tău de gândire într-o manieră plăcută. Alegerea subiectului este esențială, deoarece nu e deloc recomandat să divaghezi de la subiectul conversației.

Poți alege o întâmplare de la fostul loc de muncă, care îți pune în valoare competențele sau experiența, cum ar fi rezolvarea unei probleme dificile sau depășirea unui moment neprevăzut de criză. De asemenea, e important să alegi competențe sau calități relevante pentru locul de muncă pe care îl dorești.

Vorbește despre valoarea pe care o vei aduce companiei

Multe din întrebările recrutorului sunt înțelese greșit, iar candidații ajung să ofere răspunsurile greșite. În general, întrebările sunt o ocazie să îți folosești abilitățile de persuasiune pentru a convinge intervievatorul că ești opțiunea potrivită. Spre exemplu, una din întrebările comune este „de ce ești interesat de acest loc de muncă?”.

De obicei, candidații oferă răspunsuri legate de ei înșiși, cum ar fi că jobul respectiv este o oportunitate bună pentru a învăța mai multe sau pentru a căpăta experiență. De fapt, e mult mai bine să vorbești despre ce vei aduce tu companiei, decât de ce vei primi tu de la ea. Prin urmare, discută despre contribuția pe care o poți aduce organizației într-un mod cât mai concret posibil.

Sursă foto: Shutterstock