Conform surselor citate, solicitarea de retragere a proiectelor a venit din partea grupării reprezentate de Gabriela Firea. Cererea a fost discutată inclusiv în Biroul Permanent. La finalul ședinței, însă, Alina Gorghiu, președintele Senatului, a anunțat public că Legile educației se vor afla pe ordinea de zi:
”Cred că cel mai important proiect pe care îl avem astăzi pe ordinea de zi este pachetul Legilor educației. România Educată devine, astăzi, realitate, sunt convinsă, prin votul coaliției aflate la guvernare. Parlamentarii sunt mobilizați, le mulțumesc celor din Comisia de educație pentru efortul peste o săptămână, zi de zi, mai bine de 12 ore pe zi, discuții, dezbateri, amendamente suplimentare. Vă fac informarea că peste 500 de amendamente au fost depuse și în Senatul României la aceste legi, atât pe preuniversitar, cât și pe universitar. Sunt mulțumită că astăzi reușim să supunem votului plenului Senatului proiectul cel mai mare de consultare națională din ultimele trei decenii”, a declarat Alina Gorghiu, după ședința Biroului Permanent. Citește continuarea pe educatieprivata.ro
Sursa foto: maroke/ shutterstock.com
Singurătatea doare! Tu o poți vindeca! Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună